Fost vicepreședinte la Rapid, nou acționar la Dinamo. Cine vor fi noii șefi ai ”câinilor roșii”
Din câte se pare, vânzarea pachetului de acțiuni s-ar face în schimbul a 500 de mii de euro, sumă care ar depinde, însă, de îndeplinirea unor parametri de performanță.
Dar cine urmează să fie noii șefi de la Dinamo?
Firma Red&White este legată în principal de numele a trei persoane, potrivit Gazetei Sporturilor. Este vorba despre Eugen Voicu, liderul Certinvest, Andrei Nicolescu, ex-vicepreședinte Rapid, și Dorin Iacob, tatăl lui Vlad Iacob, actualul administrator special de la Dinamo.
Primii doi sunt cei care au înființat societatea care urmează să preia clubul Dinamo. Andrei Nicolescu deține 60% din companie, restul aparținându-i lui Eugen Voicu. Dorin Iacob va face parte din echipa de conducere în calitate de administrator.
Publicația Wall-Street scrie că unul dintre proiectele recente ale lui Eugen Voicu este holdingul Meta Estate Trust, o companie care a fost listată la bursă în 2022. În trecut, însă, Eugen Voicu a fost implicat în mai multe firme din domeniul financiar, dar și în sectorul imobilar sau în cel al pensiilor private și asigurărilor.
Partenerul său de afaceri, Andrei Nicolescu, este avocat de meserie și a mai cochetat cu fotbalul în trecut, când a fost vicepreședinte la Rapid, pe când formația giuleșteană se afla în Liga a 4-a.
El a părăsit formația de sub Podul Grant în 2021, după ce s-a opus venirii lui Daniel Niculae în funcția de președinte. După plecare a dat clubul în judecată cerând despăgubiri de 5 milioane de euro, potrivit Gazetei Sporturilor.
Viitorul administrator al clubului, Dorin Iacob, este tatăl lui Vlad Iacob, actualul administrator special al formației din Ștefan cel Mare.
El este un personaj cu legături politice, mai notează gsp.ro, care amintește că înainte de 1989 a fost ofițer de Miliție și că după Revoluție a ajuns în anturajul directorului SRI din acea perioadă, Virgil Măgureanu.
A făcut parte din Partidul Național Român, care a fuzionat cu Partidul Democrat, condus la acea vreme de fostul președinte Traian Băsescu, Grupul de Investigații Politice menționând că Dorin Iacob a deținut funcția de secretar executiv.