Fosta vedetă a lui Ajax a fost condamnată la şase ani de închisoare pentru trafic de cocaină
Procuratura olandeză a solicitat nouă ani de închisoare pentru fostul atacant al lui Ajax Amsterdam, în vârstă de 32 de ani, aflat în acest moment în Rusia, unde joacă pentru echipa Spartak Moscova începând din 2021.
Acuzatul nu a participat la procesul judiciar deoarece, potrivit avocaților săi, a acordat prioritate ”obligațiilor profesionale” mai degrabă decât anchetei penale.
Din cauza lipsei sale de cooperare cu justiția, poliția nu a reuşit niciodată să-l interogheze pe internaționalul olandez cu privire la faptele de care este acuzat, iar instanța l-a condamnat miercuri în lipsă şi pe baza probelor colectate de anchetatori, deşi echipa sa de apărători a negat mereu implicarea sa în traficul de droguri.
Parchetul olandez i-a acuzat pe Promes şi pe un alt suspect, care a primit la rândul său o pedeapsă de şase ani de închisoare, că au ”importat, exportat, transportat şi deținut 1.362,9 kg de cocaină ascunse într-un transport de sare de mare din Brazilia” şi că au distribuit drogurile în două containere, pentru a fi mutate cu barca din provincia olandeză Zeeland până în portul belgian Anvers.
În iunie 2023, justiția olandeză l-a condamnat pe Promes la un an şi jumătate de închisoare pentru că l-a înjunghiat şi ”a cauzat răni fizice grave” vărului său la genunchi în timpul unei petreceri de familie din iulie 2020.
Ajax, echipa la care a jucat internaționalul olandez când a fost arestat în 2020, l-a vândut două luni mai târziu la Spartak Moscova pentru 8,5 milioane de euro plus bonusuri, aproape jumătate din cele 15,7 milioane de euro plus bonusuri plătite clubului Sevilla FC, la care Quincy Promes a jucat în sezonul 2018/2019.