Bayern Munchen câștigă la limită și se apropie la 4 puncte de liderul Leverkusen
Bayern Munchen a câștigat cu 1-0 meciul restant din Bundesliga contra celor de la Union Berlin.
Bayern Munchen - Union Berlin 1-0
Singurul gol al partidei a fost marcat de fundașul portughez Raphael Guerreiro. Golgheterul Harry Kane a înscris în minutul 55, însă golul său a fost anulat pentru offside.
Aceasta este a doua partidă consecutivă în care atacantul englez nu reușește să înscrie. Este prima dată de la transferul său în Bundesliga când nu înscrie în două partide consecutive de campionat. Cu toate acestea, Kane este golgheterul ligii cu 22 de reușite.
Cu cele trei puncte câștigate miercuri, Bayern se apropie la patru puncte de liderul neînvins, Bayer Leverkusen.
În următoarea etapă, Bayern Munchen se va deplasa la Augsburg.