Oliver Kahn, directorul executiv al lui Bayern: "Am impresia că totul se destramă!"
Aflată deja în afara Cupei Germaniei și a Ligii Campionilor, Bayern Munchen s-a "prăbușit" în fața lui RB Leipzig. A pierdut cu scorul de 3-1 pe Allianz Arena, transformând-o pe Borussia Dortmund în favorită la titlu.
"Acest lucru s-a întâmplat de multe ori în acest sezon. Parcă totul se destramă. Nu putem face mai mult după ce o echipă ne galează. Este trist. Suntem profund dezamăgiți că am cedat această oportunitate", a declarat Kahn după meci, potrivit Sky Sport.
"Era clar că asta se va întâmpla astăzi (sâmbătă), că s-ar putea să fim egalați sau chiar să pierdem. Dar nu am avut sentimentul că am avut prea multe de contracarat după 1-1.
"Nu am jucat inteligent. Rareori am văzut așa ceva, pentru că noi conduceam cu 1-0 și ei au o situație de contraatac, de patru contra unu, creată de noi.
"Am avut încă mult timp la dispoziție pentru a înscrie golul de 2-1, dar nu am avut sentimentul că am avut suficient în rezervor pentru a putea învinge Leipzig", a mai spus Oliver Kahn.
Maniera în care meciul a fost pierdut, după ce au dominat prima repriză după al cincilea gol al lui Serge Gnabry în ultimele patru meciuri, l-a lăsat pe Thomas Tuchel în imposibilitatea de a oferi răspunsuri.
"Pot să vă explic ce a lipsit astăzi și ce lipsește în echipă, dar nu vă pot explica de ce", a declarat antrenorul principal al lui Bayern Munchen în conferința de presă de după meci. "Este chiar și pentru mine acum inexplicabil.
"Am avut totul, a fost clar că a funcționat și suntem capabili să câștigăm. Nu cerem lucruri nebunești de la jucători", a mai spus Tuchel.
Borussia Dortmund are posibilitatea de a trece astăzi pe primul loc în Bundesliga, dacă va câștiga pe terenul lui Augsburg.
În ultima etapă, Dortmund joacă acasă cu Mainz, iar Bayern se deplasează pe terenul celor de la FC Koln.