Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Robert Lewandowski îl consideră pe Harry Kane un superatacant. ''Bundesliga are de câștigat!''

Agerpres
Robert Lewandowski la Sport Bild Award
Robert Lewandowski la Sport Bild AwardProfimedia
Atacantul polonez Robert Lewandowski a declarat că Bayern Munchen, fosta sa echipă, i-a găsit un excelent înlocuitor în persoana căpitanului naționalei de fotbal a Angliei, Harry Kane.

Lewandowski l-a definit pe Kane drept un ''super atacant'' la gala premiilor Sport Bild, de luni, de la Hamburg, iar apoi a adăugat: ''Este un mare transfer, nu doar pentru Bayern, ci pentru întreaga Bundesliga''.

Lewandowski a fost omagiat luni, alături de Karl-Heinz Rummenigge, Thomas Muller, Matthias Sammer, Lothar Matthaeus sau Felix Magath, ca ''legendă'' a Bundesligii, la gala care a fost lansată în urmă cu 60 de ani.

Robert Lewandowski a marcat 344 de goluri pentru Bayern în 375 de jocuri, între 2014 și 2022, când s-a transferat la FC Barcelona. Polonezul a cucerit opt titluri de campion în Bundesliga și trofeul Champions League.

Bayern nu a avut un atacant de clasă în sezonul trecut și a plătit luna aceasta peste 100 de milioane de euro pentru Kane, golgheterul echipei Tottenham.

Kane, 30 ani, a marcat un gol și a dat o pasă decisivă în meciul de debut al lui Bayern în Bundesliga, 4-0 cu Werder Bremen în deplasare, vineri, dar Lewandowski l-a avertizat pe englez că Bundesliga nu este ''un campionat ușor''.