Ten Hag, în vizorul unei echipe importante din Europa după despărțirea de Manchester United
Fostul antrenor de la Ajax a rămas din nou fără echipă după cea mai recentă etapă de campionat, când Diavolii Roșii au fost învinși pe terenul lui West Ham, scor 2-1.
Ten Hag, în vizorul unei echipe importante din Europa
Borussia Dortmund ar putea fi în pragul unei schimbări majore pe banca tehnică, potrivit spaniolilor de la Fichajes.net. După un debut modest în Bundesliga, Nuri Șahin, în vârstă de 36 de ani, ar putea să își piardă poziția de antrenor principal.
În cele 12 meciuri disputate până acum, Dortmund a obținut 7 victorii, un egal și a suferit 4 înfrângeri, poziționându-se doar pe locul 7 în clasament, o poziție dezamăgitoare pentru o fosta finalistă din Champions League.
Cu o echipă aflată sub așteptări, conducerea de pe Signal Iduna Park ar fi început să sondeze piața pentru posibile înlocuiri. Printre numele vehiculate se află Erik ten Hag, cunoscut pentru succesul său la Ajax și experiența acumulată la FC Utrecht și FC Bayern II.