Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Emil Săndoi: ”Nu sunt nici primul, nici ultimul antrenor căruia publicul îi cere demisia”

Agerpres
Emil Săndoi: ”Nu sunt nici primul, nici ultimul antrenor căruia publicul îi cere demisia”
Emil Săndoi: ”Nu sunt nici primul, nici ultimul antrenor căruia publicul îi cere demisia”Profimedia
Selecționerul echipei naționale de tineret a României, Emil Săndoi, a declarat, luni seara, într-o conferință de presă, că nu este nici primul și nici ultimul antrenor căruia publicul îi cere demisia, așa cum s-a întâmplat după înfrângerea cu Ucraina, a doua a formației sale la Campionatul European de fotbal Under-21 găzduit de România și Georgia.

”Am revăzut filmarea meciului cu Ucraina de mai multe ori, pentru că ne preocupă să corectăm anumite greșeli în joc, nu ca să ascult niște scandări. Dar ce pot să spun, niciun antrenor din România n-a scăpat de astfel de scandări. S-a întâmplat vreodată ca un antrenor să scape de scandări de genul ăsta? Deci nu sunt nici primul, nici ultimul căruia publicul îi cere demisia”, a spus Săndoi.

Întrebat dacă a discutat cu conducerea Federației Române de Fotbal despre viitorul său ca selecționer al reprezentativei U21, tehnicianul a răspuns:

”Ştiți care e problema, mie mi se termină contractul după acest turneu final. Din punctul ăsta de vedere am avut discuții cu persoane din conducerea federației numai în sens pozitiv. Adică au încercat să ne capaciteze pentru partida care urmează, să ne încurajeze... deci astea au fost discuțiile avute. Într-un cuvânt ne-au arătat că sunt alături de noi. Şi acest meci e important pentru noi și bineînțeles că avem susținerea conducerii FRF”.

O partidă de moral

Emil Săndoi susține că partida cu Croația de marți, ultima de la acest turneu final al Campionatului European, este foarte importantă chiar dacă România este deja eliminată din competiție.

”Din punct de vedere al atmosferei nu putem spune că suntem la cel mai înalt nivel, ținând cont că am pierdut primele două partide disputate la acest turneu final. Acum suntem în fața celui de-al treilea meci și trebuie să conștientizăm asta.

”Urmează un meci greu, dar și foarte, foarte important. Chiar dacă nu e un meci cu miza calificării. Trebuie să facem un joc mai bun, să avem o posesie mai bună, să fim mai mult în joc. Nu cred că există un adversar la acest turneul final care să fie lipsit de valoare.

”Croația este o echipă în adevăratul sens al cuvântului, chiar dacă nu are individualitățile pe care le are Spania sau Ucraina. Ne-am dori să bifeze minute toți jucătorii care au fost convocați pentru acest turneul final. Vom vedea însă ce va fi, deciziile le vom lua după antrenamentul din seara asta. Dar indiferent dacă îți programezi niște schimbări în echipă, pe parcursul unui meci e posibil să apară lucruri neprevăzute și să schimbi o anumită strategie”, a afirmat el.

Diferențe de vârstă

Selecționerul a explicat că motivul pentru care nu i-a folosit mai mult până acum pe jucătorii campioanei Farul Constanța, Andrei Borza și Adrian Mazilu, este legat de vârsta lor.

”Echipa noastră a avut de fiecare dată în componență jucători de la primele clasate în Superligă. Şi de la Farul a fost Louis Munteanu, Borza a jucat titular în prima partidă, Mazilu a evoluat și el 20 de minute... Borza și Mazilu sunt doi jucători cu perspective fantastice, dar născuți în 2005.

”Dar Spania de exemplu a avut în componență în meciul cu noi un singur jucător născut 2003, schimbat la pauză cu unul născut 2000, și alți doi născuți 2001. În rest, Spania a avut numai jucători născuți în 2000. Noi la meciurile noastre avem mereu probleme de ordin fizic, dacă la aceste probleme fizice adăugăm și o diferență de vârstă de 5 ani atunci e complicat”, a precizat Săndoi, care spune că are în continuare încredere în jucătorii din lotul său.

”Chiar dacă am pierdut primele două meciuri, a fost vorba despre o conjunctură, pentru că am întâlnit cele mai bune echipe din grupă. Totul parcă a plecat pe o cale greșită de la început. Îmi pare în primul rând pentru băieți că nu am reușit rezultate mai bune până acum. Eu am încredere în potențialul lor. Trebuie să ne susținem jucătorii, pentru că sunt ai noștri, asta o să facem de fiecare dată”, a mai spus Emil Săndoi.

Selecționata de tineret a României întâlnește, marți, de la ora 21:45, pe Stadionul Steaua din Capitală, naționala similară a Croației în al treilea său meci din Grupa B a Campionatului European de fotbal Under-21 din România și Georgia.

România se află pe ultimul loc al grupei, cu 0 puncte, după ce a fost învinsă cu 3-0 de Spania și 1-0 de Ucraina, și nu mai are nicio șansă de calificare în faza următoare a competiției.