Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Emil Săndoi: ”Sunt convins că putem ieși din grupele Europeanului Under-21, e un prim obiectiv”

Agerpres
România va debuta împotriva Spaniei la Euro U21
România va debuta împotriva Spaniei la Euro U21Profimedia
Selecționerul naționalei de tineret a României, Emil Săndoi, a declarat, joi, la Mogoșoaia, că este convins că formația sa poate să iasă din grupa de la Campionatul European de fotbal Under-21, în care va întâlni Spania, Ucraina și Croația.

”Atmosfera este bună, dar cred că și băieții sunt conștienți că intrăm în linie dreaptă. Deja se apropie începutul competiției. Eu sunt convins că putem să ieșim din grupă. Este un prim obiectiv al nostru pe care îl avem, sper să îl realizăm. Nu trebuie să ne fie frică de niciun adversar, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fim capacitați sau să tratăm cu superficialitate, dar nu cred că este cazul.

Citește și: Exclusiv | Florin Bratu, despre șansele României la Euro U21: ”Am încredere în această generație!”

Avem un prim meci foarte greu. Ca să fiu sincer, mi-aș fi dorit ca meciul cu Spania să fie ultimul, dar din păcate nu a fost așa. Am văzut lotul pe care l-au convocat, am văzut și ultimul amical pe care l-au avut, cu Mexic, și au renunțat la vreo patru jucători, dar trebuie să fim conștienți că întâlnim o echipă foarte bună. Trebuie să fim pregătiți”, a declarat Săndoi înaintea antrenamentul programat la baza sportivă de la Mogoșoaia, unde ”tricolorii” se află în cantonament.

”Este adevărat însă că ne confruntăm cu anumite probleme”

Tehnicianul a precizat că se confruntă cu probleme de lot și că așteaptă ”întăriri” de la echipa de seniori care va disputa în perioada următoare meciurile cu Kosovo și Elveția din preliminariile EURO 2024.

”Este adevărat însă că ne confruntăm cu anumite probleme. De Drăgușin nu vom putea beneficia pentru tot turneul din păcate. Era un jucător important pentru noi, ca și alții. Aș mai putea să-l reamintesc aici ca exemplu pe Baiaram, care a avut o accidentare și nu a putut participa la acțiune. Acum sunt împărțit în două.

Pe de o parte, de fiecare dată îmi doresc ca jucătorii de la tineret să joace la prima reprezentativă, acum, fiind în situația asta și gândindu-mă la faptul că primul nostru meci cu Spania este la două zile după jocul cu Elveția, vă dați seama că orice jucător care intră și un minut în meciul din Elveția, nu va putea să joace la noi, nu va putea să intre pe teren. Din acest punct de vedere sunt împărțit 50-50%. 

Citește și: OFICIAL! Săndoi a anunțat lotul României U21 pentru Campionatul European U21

Pe de o parte îmi doresc să debuteze și să devină un titular cert al naționalei, cum este cazul lui Drăgușin în ultima perioadă, dar e normal să ne gândim și la interesul nostru. Acum rămâne de văzut, este decizia selecționerului și vom vedea ce se va întâmpla. Am ținut legătura permanent cu Edward Iordănescu, dar ca de fiecare dată echipa de seniori are prioritate. A început aceste calificări de o manieră entuziasmată și pe această cale vreau să le urez multă baftă.

O să ținem legătura în continuare, eu sper ca pe data de 20, când echipa se întoarce, ceilalți jucători să se alăture lotului nostru. Vom încerca și în funcție de starea lor medicală sau de oboseală să vedem dacă îi vom putea folosi în prima partidă sau nu. O să cântărim toate aceste probleme”, a mai spus Săndoi.

”Am renunțat la anumiți jucători”

În ceea ce privește lotul de jucători anunțat joi, Săndoi a spus că a fost nevoit să renunțe la anumiți jucători pentru că avea foarte multe dubluri pe benzi.

”Am renunțat la anumiți jucători pentru că parcă am fost un pic dezechilibrați pe anumite compartimente la această generație. Mi-aș fi dorit să fie o concurență mai mare în ax, fiind concurența foarte mare în benzi. Din punctul ăsta de vedere vă dați seama că nu avem ce să facem, pentru că trebuie să fim acoperiți. Şi așa este posibil ca pe parcursul turneului să facem unele improvizații”, a mai adăugat antrenorul naționalei U21.

Selecționerul Emil Săndoi a nominalizat cei 23 de jucători din lotul naționalei de tineret a României pentru Campionatul European de fotbal Under-21, care va avea loc în România și Georgia, între 21 iunie și 8 iulie.

Tricolorii fac parte din Grupa B și vor întâlni Spania, Ucraina și Croația. Toate meciurile României se vor disputa pe Stadionul Steaua, în București.

Față de lotul lărgit anunțat anterior, Săndoi a renunțat surprinzător la fundașul Radu Drăgușin (Genoa), dar și la portarul Otto Hindrich (Kisvarda), fundașul Marco Ehmann (EN Paralimniou) și mijlocașii Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova) și David Miculescu (FCSB).