Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Spania U21 învinge Elveția în prelungiri și este în semifinale la Euro 2023

Flashscore
Sergio Gomez sărbătorește după ce a marcat primul gol al Spaniei în meciul cu Elveția
Sergio Gomez sărbătorește după ce a marcat primul gol al Spaniei în meciul cu ElvețiaProfimedia
Tinerele speranțe ale Spaniei s-au calificat în semifinalele Campionatului European U21 după 2-1 cu Elveția, o victorie pe care au obținut-o cu dificultate, în prelungiri.

Golul lui Juan Miranda din minutul 103 i-a eliberat pe iberici, care a reușit astfel să-și extindă seria de invincibilitate în toate competițiile la 18 meciuri fără înfrângere.

Ambele echipe au pasat mingea cu încredere în debutul meciului de pe stadionul Giulești, dar niciuna dintre ele nu a reușit să dea lovitura devreme. 

Rodri și Álex Baena au fost cei care au luat inițiativa pentru Spania, în timp ce la elvețieni, Zeki Amdouni și Kastriot Imeri au fost cei mai incisivi.

Totuși, Spania a dominat ostilitățile și ar fi trebuit să deschidă scorul la ocazia clară a lui Sergio Gómez. Șutul său a fost însă respins de Nicolas Vouilloz.

Și în repriza a doua, Spania a fost echipa care a dominat, însă a reușit să deschidă scorul târziu, abia în minutul 68, prin Sergio Gomez, care l-a învins pe portarul Saipi cu un șut din careu.

Ibericii s-au relaxat pe final, iar în minutele suplimentare, Elveția a dat lovitura prin, Zeki Amdounim, cel care îi dădea recent României două goluri la Lucerna.

Atacantul care a marcat o „dublă” în preliminariile Campionatului European de seniori în poarta lui Horațiu Moldovan a înscris în minutul 90+1 golul egalării și a împins jocul în prelungiri.

Miranda - omul cu golul eliberator

Trupa lui Patrick Rahmen nu a rezistat presiunii puse de „La Rojita”, iar în prima repriză din timpul suplimentar, Juan Miranda, fundașul lui Betis, a dat lovitura și a făcut 2-1 pentru Spania, marcând golul care duce reprezentativa condusă de Santiago Denia în semifinale.

Spania a ajuns acum în semifinale, a șasea oară consecutiv la un turneu final Euro 21 și va înfrunta miercurea viitoare, pe Stadionul Steaua, învingătoarea din sfertul de finală dintre Franța și Ucraina.

Urmărește Franța U21 - Ucraina U21 pe Flashscore !

Urmărește Anglia U21- Portugalia U21 pe Flashscore !