Charalambous ia în serios meciul cu Virtus. Decizia luată în privința jucătorilor de la Euro
Antrenorul formației bucureștene, Elias Charalambous, a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre situația celor trei jucători care au făcut parte din lotul României pentru Euro: Darius Olaru, Adrian Șut și Ștefan Târnovanu.
Tehnicianul cipriot nu a exclus posibilitatea de a-i folosi în meciul din San Marino, cei trei dorind să joace inclusiv în meciul cu Corvinul Hunedoara, din Supercupa României, dar acest lucru nu s-a putut din cauza datei la care au revenit din Germania.
”Anul trecut am pierdut puncte cu echipe mai slab cotate decât noi. Suntem favoriți mâine și trebuie să demonstrăm asta. Jucătorii mei tratează meciul foarte serios. Ați văzut și săptămâna trecută în meciul din Supercupă. Avem un lot numeros, transferurile ne vor ajuta mult. Mâine voi face câteva schimbări în echipă față de ultimul meci. În câteva zile începe și campionatul, voi roti jucătorii. Trebuie să fim foarte serioși.
”Când s-au terminat meciurile echipei naționale Olaru, Șut și Târnovanu ne-au contactat și au cerut să vină direct și să joace chiar și în Supercupă, dar n-a fost posibil pentru că au aterizat cu o seară înainte. Ei s-au alăturat echipei, iar pe câțiva îi veți vedea mâine în echipă.
”Vom vedea dacă avem echipă de grupele Ligii Campionilor, trebuie să o luăm pas cu pas. Sperăm să ajungem la cel mai înalt nivel.”
”E doar un jucător”, a răspuns Charalambous când a fost întrebat de sosirea lui Piovaccari la formația din San Marino. ”Fotbalul e bazat pe jocul colectiv. O echipă nu stă într-un singur jucător. Așa văd lucrurile. Eu n-aș fi transferat un atacant doar pentru aceste meciuri, dar respect decizia clubului. E o altă cultură, nu pot să-i judec pentru asta. Pentru noi ar fi fost o situație diferită, eu n-aș fi făcut niciodată asta, dar nu-i pot judeca”, a adăugat tehnicianul la conferința de presă.