Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Dawa, după golul egalizator cu Maccabi: ”La retur va fi un test mare pentru noi”

Alex Mihei
Joyskim Dawa
Joyskim DawaProfimedia
FCSB și Maccabi Tel Aviv au încheiat la egalitate în Ghencea, în primul duel din turul 2 UEFA Champions League.

Partea a doua a fost una energică, cele două goluri venind în ultimele 20 de minute de joc. După ce Dan Biton i-a dus pe oaspeți în avantaj în minutul 71, Joyskim Dawa a adus egalarea la scurt timp pentru FCSB. Stoperul camerunez s-a arătat optimist în ceea ce privește șansele roș-albaștrilor de a ajunge în turul trei din UCL.

Citește și: Remiză în Ghencea între FCSB și Maccabi Tel Aviv, în primul duel din turul 2 UCL

"A fost un test important pentru noi. Am avut multe ocazii de a marca, dar am avut în față un adversar bun, căruia îi place să aibă mingea, la fel ca noi. Au jucat bine în prima repriză, însă noi am stat foarte bine din punct de vedere tactic. 

Eu consider că am făcut un meci foarte, foarte bun. Acum, să vedem returul. La retur va fi un test mare pentru noi. Azi meritam să câștigăm. Am avut prea multe, prea multe ocazii azi! 

Sunt foarte mulțumit de cum s-a prezentat azi echipa. Mă bucur că meciul retur e în Ungaria, știu că sunt mulți români acolo, iar Steaua (n.r - FCSB) are fani în toată lumea. Sunt sută la sută convins că vor merge acolo și ne vor susține. Le mulțumesc și suporterilor care au venit azi", a declarat Joyskim Dawa pentru PRO TV.

Returul din Ungaria va avea loc peste o săptămână.