Erik ten Hag, după ce United a fost eliminată din Europa: "Ne putem îndrepta atenția spre Premier League"
Tripla campioană a Europei avea nevoie atât de o victorie în fața lui Bayern în acest meci din Liga Campionilor, cât și de o remiză în meciul dintre Copenhaga și Galatasaray, în deplasare, pentru a avansa în optimi. Nu a obținut nici victoria, dar nici meciul dintre Galata și Copenhaga nu s-a terminat la egalitate. Astfel, United a terminat cu patru puncte din șase meciuri și a fost eliminată din Europa.
"Mai sunt încă multe meciuri de jucat și acum ne putem concentra, bineînțeles, pe Premier League. Vrem să jucăm și la anul în Liga Campionilor, așa că trebuie să depunem toate eforturile pentru a termina în primele patru", a declarat Ten Hag.
"Și apoi, bineînțeles, avem Cupa Angliei, așa că sunt atât de multe lucruri pentru care trebuie să luăm în calcul".
"A fost o campanie foarte slabă"
Diavolii lui Ten Hag sunt eliminați din Europa, înregistrând cel de-al doilea eșec consecutiv pe teren propriu în toate competițiile, în vreme ce Bayern, câștigătoarea grupei, merge în optimi alături de FC Copenhaga.
După un ritm bun de joc, deschiderea de scor a venit abia în minutul 71. Kingsley Coman a înscris dintr-o pasă superbă semnată de Kane.
"Marea îngrijorare este că (Rasmus) Hojlund nu a avut nicio șansă. Nu a creat nimic", a declarat fostul mijlocaș al lui United, Paul Scholes, la TNT Sports. "A fost o campanie foarte slabă".
Hojlund a fost cel mai bun marcator al lui United în campania din Liga Campionilor, cu cinci goluri.
Ten Hag, însă, este de altă părere: "Nu am avut nici o problemă. Foarte puține ocazii au existat de ambele părți. Ne-am descurcat destul de bine, ca să nu spunem foarte bine. Am avut momentele noastre, dar pur și simplu nu le-am fructificat".
Managerul lui Bayern, Thomas Tuchel, a cărui echipă a rămas neînvinsă și a terminat pe primul loc în Grupa A cu 16 puncte, a fost întrebat despre situația dificilă a lui Ten Hag.
"Aproape întotdeauna empatizez cu celălalt antrenor, dar noi dăm totul totul pentru a câștiga meciurile. Cu toate acestea, United are mulți jucători cheie accidentați pentru un meci decisiv", a spus Tuchel.
"Nu este un moment ușor, dar sunt destul de sigur că știe ce are de făcut în continuare și nu are nevoie de sfaturile mele sau de consolare. Are suficientă experiență ca să treacă prin asta.
Nu am avut un moment plăcut sâmbăta trecută (n.r înfrângerea cu 5-1 în campionat în fața lui Eintracht Frankfurt) și uneori te simți destul de singur ca antrenor", a adăugat el.
A fost doar a șasea oară în istoria lui United când a fost eliminată în faza grupelor și doar a doua oară când a terminat pe ultimul loc în grupa sa.
Tuchel a declarat că a fost surprins de performanța lor din faza grupelor.
"Este un club uriaș și nu aștepți la așa ceva din partea lor", a spus managerul. "Te aștepți ca Manchester United să se lupte pentru câștigarea grupei și pentru un loc în optimile de finală, dar din experiența mea pot să vă spun că am avut o grupă dificilă.
Meciurile au fost strânse, rezultatele au fost strânse. În unele dintre meciuri, jocurile s-au schimbat într-o clipită."
Programul nu devine mai ușor pentru United, care joacă duminică pe terenul liderului campionatului, Liverpool.