Guardiola, înainte de Real. ”Tratăm partida ca pe o oportunitate, nu ca pe o răzbunare”
Managerul lui Manchester City, Pep Guardiola, spune că jucătorii săi nu trebuie să cadă în capcana de a încerca să răzbune înfrângerea de anul trecut, după ce mijlocașul Rodri afirmase mai devreme într-o conferință de presă că așteaptă cu mare nerăbdare ”șansa unei răzbunări” împotriva Realului.
"Ar fi o mare greșeală să credem că suntem aici pentru răzbunare, nu este așa! Trebuie să o privim ca pe o altă oportunitate de a ajunge în finală. Suntem aici pentru a obține un rezultat bun, pentru că totul se va decide la Manchester, nu aici.
Ceea ce s-a întâmplat sezonul trecut s-a întâmplat, punct. Aceasta este o altă oportunitate, nimic mai mult. Venim cu mentalitatea de a încerca din nou, știind că, pentru a reuși, trebuie să fim mai buni. Cea mai bună lecție pe care o putem lua din sezonul trecut este că nu venim aici pentru a ne răzbuna, ci pentru un rezultat bun. Și pentru a avea finala deschisă pentru Manchester”, a declarat Guardiola într-o conferință de presă.
Guardiola nu a fost de acord nici cu omologul său de pe banca Realului, care vorbise mai devreme despre importanța de a aborda meciul retur cu un avantaj mental.
"Anul trecut am ajuns aici cu un avantaj mental uriaș după ce am câștigat prima manșă și uite ce s-a întâmplat. Trebuie să avem o prestație excelentă în ambele meciuri, altfel va fi foarte greu. Restul sunt detalii care te duc într-o finală sau nu", a spus Guardiola.
Managerul lui City nu reușit să câștige Champions League pe banca lui Manchester City, însă preferă ca echipa sa ajungă constant în fazele superioare ale competiției.
"Când am ajuns la Manchester City am crezut că voi câștiga Liga Campionilor în primul an, apoi în următorul, și în următorul. Aceasta este mentalitatea mea. Și acum, suntem aici pentru a încerca din nou.
Ceea ce nu mi-ar plăcea este o echipă care câștigă o dată Liga Campionilor și apoi rămâne în urmă în campionat sau petrece zece ani în cădere. Nu, trebuie să fim constanți. Vrem să fim ca Madrid, Barcelona sau Liverpool, să fim mereu acolo. Acela este un club sănătos. Eu sunt fan Barca și i-a luat mult timp Barcei să ajungă într-o finală. Totul este un proces unde importantă este stabilitatea", a mai spus Guardiola.