Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Manchester City a depășit un record istoric deținut de rivalii de la Manchester United în Liga Campionilor

Agerpres
Manchester City
Manchester City Bradley Ormesher / News Licensing / Profimedia
Echipa engleză de fotbal Manchester City a stabilit un nou record de invincibilitate în Liga Campionilor, după succesul înregistrat miercuri în fața formației Sparta Praga, scor 5-0, informează L'Equipe.

Campioana en titre a Angliei a ajuns cu această ocazie la 26 de meciuri consecutive fără înfrângere în cea mai importantă competiție continentală intercluburi, depăşind precedentul record deținut din 2009 de rivala Manchester United.

Manchester City a reuşit scorul serii de miercuri în Champions League, marcând de cinci ori în poarta cehilor de la Sparta Praga, prin Phil Foden (3), Erling Haaland (58, 68), John Stones (65) şi Matheus Nunes (88 - penalty).

Elevii antrenorului Pep Guardiola şi-au început seria invincibilă în urmă cu doi ani, după eşecul suferit în semifinala retur cu spaniolii de la Real Madrid (1-3), pe 4 mai 2022.

De atunci, City nu a mai cunoscut înfrângerea pe scena europeană, înregistrând 18 victorii şi 8 egaluri pe parcursul ultimelor două ediții ale Ligii Campionilor.

Următoarea adversară a 'Sky Blues' va fi echipa portugheză Sporting Lisabona, pe care o va înfrunta în deplasare, pe 5 noiembrie.