Mircea Lucescu, avertisment pentru Bologna: ”Şahtior rămâne o echipă bună”
În contextul debutului echipei italiene Bologna în Champions League, contra formației ucrainene Şahtior Donețk, Lucescu a vorbit despre jucătorii talentați din Ucraina pe care îi cunoaşte după ce le-a antrenat pe Şahtior Donețk şi Dinamo Kiev.
''Aş putea chiar să ajung pe stadion, la meci, mi-ar plăcea. Ucraina este a doua mea țară: când faci această meserie şi câştigi, chiar şi un mic sat ți se pare cel mai frumos din lume. Să vă gândiți acum cum văd eu Ucraina, după ce am câştigat (titluri) cu Şahtior şi cu Dinamo Kiev”, a spus Lucescu.
”S-au schimbat multe, e drept, după ce a început războiul brazilienii au plecat, dar dacă aş fi la Bologna aş fi foarte atent, deoarece Şahtior are jucători buni, talentați, foarte rapizi, care sunt foarte periculoşi pe contraatac. Nu mai e Şahtiorul de altădată, dar rămâne o echipă bună”, a adăugat tehnicianul de 79 de ani pentru Corriere dello Sport.
”Sudakov şi Matvienko. De la Dinamo Kiev îi sugerez pe Şaparenko şi Vanat, atacant născut în 2002. Din România îl văd pe Olaru de la Steaua, care poate juca atât ca mijlocaş, cât şi ca mijlocaş ofensiv”, a subliniat Lucescu.
El l-a amintit şi pe Artem Dovbik, noul atacant al echipei AS Roma: ”L-am antrenat, e un băiat bun şi un atacant valoros, e evident că va avea nevoie de timp pentru a se adapta. E un jucător care marchează şi care are şut puternic”.
Lucescu, amintiri din Italia
Lucescu a relatat că în 1990, când a plecat de la Dinamo în Italia a fost aproape de a ajunge chiar la Bologna, dar în cele din urmă a fost dorit mai mult de Pisa.
”În 1990 mă dorea Gino Corioni (pe atunci preşedintele clubului Bologna, n. red.), care m-a chemat de mai multe ori. Dar (Romeo) Anconetani (preşedintele echipei Pisa, n. red.), a fost mai abil şi mai iute: l-am văzut venind la Titograd, cu contractul în mână şi nu a plecat până nu am semnat”, a povestit Mircea Lucescu jurnaliștilor italieni.
Bologna şi Şahtior se vor înfrunta miercuri, de la ora 19:45, pe Stadio ''Renato Dell'Ara'', la debutul echipei italiene în cea mai importantă competiție intercluburi pe pe continent, într-un nou format din acest sezon.