Newcastle revine în Champions League după 21 de ani / Leicester păstrează șanse de salvare
Punctul obținut cu Leicester, îi asigură clubului din nordul Angliei calificarea în grupele Champions League. Newcastle nu a mai participat în faza grupelor CL din sezonul 2002/03, în timp ce ultima apariție a clubului în grupele Europa League a fost în sezonul 2012/13.
În octombrie 2021, Newcastle a fost cumpărat de Mohammad bin Salman, iar cu investițiile inițiale a reușit să asigure salvarea de la retrogradare în sezonul trecut.
În acest sezon, cel mai bogat club de fotbal din lume a reușit o performanță majoră, clasarea în primele patru echipe în Premier League și calificarea în grupele Champions League.
Newcastle a fost aproape de a lua toate cele trei puncte împotriva lui Leicester, care l-a avut în poartă pe Daniel Iversen. Gazdele au lovit bara de trei ori, în timp ce Iversen a reușit să bifeze primul meci fără gol primit în Premier League.
În timpul adițional, Leicester a fost aproape de a fura victoria cu prima și singura ocazie din meci.
Cu acest punct, Leicester trece peste Leeds, însă se află încă sub linia de retrogradare înainte de ultimei etape. Leicester trebuie să câștige acasă cu West Ham pentru a avea o șansă de a trece în fața lui Everton.