Optimi Champions League: City reeditează scorul din tur / Real Madrid se califică cu emoții
Real Madrid - RB Leipzig 1-1 (în tur 1-0)
Deși Real Madrid a avut o posesie superioară în primele 45 de minute (56%), ocaziile mari le-au aparținut nemților. Lois Openda a fost cel mai periculos jucător de la Leipzig. Atacantul belgian a avut două șanse bune de a deschide scorul, însă de fiecare dată a șutat pe lângă poarta apărată de Lunin.
Tot Openda a fost aproape de a marca și la începutul reprizei secunde. Atacantul l-a driblat și pe Lunin, însă nu a finalizat din prima și portarul ucrainean a revenit la timp și a reținut mingea.
Prima mare ocazie a madrilenilor i-a aparținut lui Rodrygo, în minutul 63. Brazilianul a șutat puternic la colțul scurt, însă Peter Gulacsi a respins în corner. După nici două minute, Bellingham îl lansează pe Vinicius în preajma punctului cu var, iar atacantul deschide scorul cu un șut plasat.
Nemții nu au renunțat la luptă și s-au aruncat în atac pentru a egala. În minutul 67, Rudiger l-a salvat pe Lunin cu o dublă intervenție în preajma liniei porții. Egalarea avea să vină la faza imediat următoare, când căpitanul Willi Orban marchează cu capul din șase metri.
În minutul 90+2, Dani Olmo a fost aproape să trimită meciul în prelungiri cu un lob elegant, dar mingea a căzut pe bara transversală.
Manchester City - FC Copenhaga 3-1 (în tur 3-1)
Cetățenii au avut un start de partidă furibund și au înscris de două ori în primele nouă minute. Akanji a deschis scorul după un corner executat de Alvarez (min. 5), pentru ca după patru minute argentinianul să majoreze avantajul cu contribuția portarului polonez Grabara, care a scăpat mingea printre mâini în poartă.
În minutul 29, danezii au demonstrat că nu au ajuns întâmplător în optimi. Combinația rapidă dintre Orri Oskarsson și Mohamed Elyounoussi i-a lăsat fără replică pe britanici, ultimul dintre ei învingându-l cu calm pe Ederson.
În prelungirile primei reprize a ieșit la rampă și golgheterul Erling Haaland. Acesta a preluat perfect în careu, lângă doi adversari, și a înscris cu un șut la colțul scurt.
Bayern Munchen și PSG sunt primele două echipe calificate în sferturile Champions League.