Rudiger își avertizează colegii de la Real despre fosta sa echipă, Chelsea: ”E imprevizibilă”
Într-un interviu pentru El Mundo, Rudiger a spus că formația londoneză dispune de ”un lot foarte puternic și asta o face imprevizibilă”.
”Ei au mult talent. Îi văd și mai bine. Jucător cu jucător, poate că nu au avut timp să se regăsească ca o echipă”, a mai spus Rudiger.
Real Madrid joacă miercuri, pe Santiago Bernabeu, prima manșă cu Chelsea, iar returul are loc următoarea săptămână, pe 18 aprilie.
”E normal să te simți ciudat”
În sezonul trecut, galaticii au eliminat-o pe Chelsea în aceeași fază a competiției în drumul către al 14-lea său titlu, pe când internaționalul german apăra culorile engleze.
”E normal să te simți ciudat. Când joci împotriva vechiului tău club se întâmplă asta. Am petrecut cinci ani minunați acolo, am câștigat Liga Campionilor și de aceea exista aceste sentimente. Dar, acum sunt la Real Madrid și aici presiunea să câștigi Liga Campionilor este foarte mare. Nu pot avea sentimente, intru în teren să-mi fac treaba”, a adăugat Rudiger.
Chelsea ocupă locul 11 în Premier League, după eșecul cu Wolverhampton (0-1) din weekend cu Frank Lanpard ca interimar pe banca tehnică până la final de sezon.
Citește și: Lampard, convins că Chelsea va arăta o altă față în meciul cu Real Madrid
După succesul cu Chelsea din Liga Campionilor (2021), Rudiger speră că va câștiga trofeul și cu Real Madrid.
”Ar însemna totul pentru mine. Mulți jucători grozavi, multe legende... Şi nu trebuie să mă întorc în timp, este suficient să mă uit în vestiarul meu, sunt acolo jucători care au câștigat de cinci ori. Cinci! Eu vreau, cel puțin, să câștig de trei ori dacă pot. Să câștig aici ar fi incredibil pentru că aș intra în istoria clubului și nimeni nu-ți poate lua asta”.
Real Madrid ocupă locul secund în La Liga, dar sâmbătă a pierdut acasă, pe Santiago Bernabeu, contra lui Villarreal (2-3).