Surpriză pentru fanii Realului! Vinicius a revenit și ar putea juca împotriva lui Atletico
Vinicius Junior (23 de ani) s-a accidentat pe 25 august, la Vigo, suferind o leziune la bicepsul femural de la piciorul drept, care s-a dovedit a fi ulterior o ruptură.
Diagnosticul a fost că va fi indisponibil timp de șase săptămâni pentru a se recupera complet.
Brazilianul a scurtat însă acest termen. El se antrenează de câteva zile, iar Ancelotti, foarte optimist, nu a exclus, după meciul din Liga Campionilor cu Union Berlin, că ar putea fi apt duminică împotriva lui Atletico, deși o revenire atât de rapidă poate fi periculoasă. Prioritatea la Real Madrid este riscul zero în ceea ce privește revenirea în teren a jucătorilor accidentați, întrucât posibilitatea de redividă este una mare.
În cazul în care prezența sa pe Metropolitano nu va fi posibilă, tehnicianul italian a confirmat însă că va fi disponibil miercuri, împotriva lui Las Palmas, în meciul de campionat de la mijlocul săptămânii. Se presupune că ar urma să joace câteva minute pentru a evolua ulterior și sâmbătă 30 la Montilivi împotriva lui Girona. Ancelotti vrea ca jucătorul său să fie pregătit 100% pentru confruntarea din Liga Campionilor din 3 octombrie pe stadionul Diego Armando Maradona împotriva lui Napoli.
Madridul a continuat să câștige fără Vinicius, dar revenirea sa va da mai multă forță ofensivă și mai multe alternative unei echipe în care Rodrygo nu a fost incisiv în fața porții în absența prietenului său, fiind vizibil faptul că galacticii suferă la capitolul finalizare.
Turcul Arda Güler este și el așteptat să revină la antrenamentele grupului în zilele următoare.