Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Xavi vrea ca Barca să lase în urmă "fantomele" Ligii Campionilor

FC Barcelona întâlnește FC Porto
FC Barcelona întâlnește FC PortoProfimedia
Antrenorul echipei de fotbal FC Barcelona, Xavi Hernandez, le-a cerut jucătorilor săi să lase în urmă ''fantomele'' Ligii Campionilor, înaintea meciului de miercuri cu FC Porto, după două eliminări consecutive încă din faza grupelor.

"Avem încă impresia că vedem fantome în Liga Campionilor și trebuie să nu le mai vedem. Ne-am întărit foarte mult și sperăm să fim la nivelul impus de Barca în această competiție. Acesta este momentul ideal pentru a demonstra acest lucru", a declarat Xavi la conferința de presă din ajunul meciului din Portugalia.

Tehnicianul catalan își dorește ca echipa sa "să fie competitivă în jocul său și să-și impună personalitatea" la Porto, în ceea ce se anunță cea mai dificilă deplasare a Barcelonei în faza grupelor.

"Suntem într-o dinamică bună și vom încerca să câștigăm. Nu mă gândesc la primul sau al doilea loc în grupă. Trebuie să urmărim trei puncte și nimic mai mult", a spus Xavi, a cărui echipă conduce Grupa H după ce a surclasat-o pe Antwerp cu 5-0 în primul meci.

Pentru Xavi va fi al 100-lea meci pe banca tehnică a Barcelonei, de la venirea lui ca antrenor, pe 6 noiembrie 2021.