Dan Petrescu, după eliminarea CFR-ului: "Atunci când faci greşeli, meriți să ieşi din competiție"
"Consider că Pafos a meritat calificarea. Deşi, dacă noi primeam penalty în tur, cred că era mai greu de întors un 2-0. Însă nu vrem să luăm din meritele adversarului şi să dăm vina pe altcineva.
Fundaşii noştri în afară de Camora nu au jucat până acum în cupele europene. Iar nivelul în Europa e un pic mai mare şi s-a văzut, ei au făcut multe greşeli. Iar atunci când faci greşeli meriți să ieşi din competiție. Noi am avut doar vreo 3 ocazii şi dacă fructificam la una dintre ele poate era alt meci", a spus Petrescu.
"Adversarii au jucat azi foarte bine"
"Adversarii au jucat azi foarte bine, în timp ce noi nu ne-am adaptat deloc, am greşit o pasă în secunda 10... nu ne-am adaptat nici la teren, nici la vreme, la nimic. Le-am făcut două cadouri în prima repriză, pentru că ei au avut două ocazii, aşa ne-am trezit la pauză conduşi cu 2-0. A fost foarte greu să întoarcem.
Am schimbat şi sistemul, dar n-a ajutat la nimic. S-a văzut că stau mai bine ca noi. Ştiam valoarea jucătorilor lor, au investit mult în străini. Valoarea jucătorilor lor e mai mare decât a jucătorilor noştri şi asta s-a văzut azi pe teren. Pafos e un adversar puternic, sunt sigur că va face multe puncte în grupe, mai ales acasă", a adăugat tehnicianul.
Petrescu a menționat că obiectivele clubului rămân acum câştigarea titlului şi a Cupei României.
"Acum trebuie să ne concentrăm pe campionat şi pe Cupă. Astea sunt obiectivele noastre clare în acest moment. Să vedem ce se va întâmpla şi cu lotul, e posibil să mai plece jucători, să mai vină, dar asta vom şti în 7 zile când se încheie perioada de transferuri", a precizat antrenorul.
Echipa de fotbal CFR Cluj a fost eliminată din Conference League de formația cipriotă FC Pafos, care s-a impus cu scorul de 3-0 (2-0), joi seara, pe Limassol Stadium din Limassol, în manşa secundă a play-off-ului la fotbal.
CFR, după o victorie la limită în tur, 1-0, a cedat fără drept de apel în Insula Afroditei, golurile fiind marcate de Jaja (28), David Goldar (31) şi Muamer Tankovic (49).