Dan Petrescu, după meciul cu Maccabi Petah: ”Am suferit mult! Returul va fi greu”
Singurul gol al partidei a fost marcat de către Karlo Muhar, în minutul 8, după un șut deviat al lui Daniel Bîrligea.
Returul este programat peste o săptămână, la Cluj, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.
Echipa lui Dan Petrescu este la doar un pas de play-off-ul Conference League, acolo unde va întâlni câștigătoarea dintre CSKA Sofia și Pafos, dar ”bursucul” este circumspect.
Antrenorul a observat că elevii săi s-au întrebuințat serios pentru a obține victoria.
”A fost doar primul meci, sunt conștient că vom avea un meci greu săptămâna viitoare. Am suferit mult în partea secundă, Maccabi e o echipă foarte bună: au dispus de vreo 8 jucători, care au fost la echipa națională”, a spus imediat după meci Petrescu.
”Am ratat niște ocazii incredibile, trebuia să fie 3, 4-0 în prima repriză. La acest nivel, nu ai voie să ratezi astfel de ocazii”.
Karlo Muhar a fost omul meciului.
”Prioritatea este Europa”
CFR Cluj luptă pe două fronturi, dar perspectiva unor meciuri tari în grupele unei cupe europene nu lasă loc de îndoială în privința priorităților ardelenilor în acest început de sezon.
”În repriza a doua, am suferit, însă am mai avut 2-3 ocazii pe contraatac. Scorul de 1-0 este mic, la ce s-a jucat astăzi, puteam câștiga la o diferență mult mai mare. Ne-am făcut returul mult mai greu, vreau să țin echipa de astăzi și pentru partida de joi. Prioritatea este Europa, chiar dacă nu stăm foarte bine în campionat. Avem nevoie de victorie în această etapă. Sunt fericit pentru rezultat, dar și pentru atitudine”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă.
”Sper să nu fi survenit vreo accidentare. Nu mi s-au temperat temerile, sunt îngrijorat, însă trebuie să mă focusez pe campionat. Suferim la capitolul fundași centrali, pe lângă Graovac, care abia a venit, sunt doar cei doi din această seară”, a mai spus Petrescu.