Debut absolut nebun pentru De Gea la Fiorentina! A încasat 3 goluri de la Puskas Academy
Fiorentina - Puskas Academy 3-3
După ce a stat mai bine de un an departe de fotbal, David De Gea (33 de ani) a fost cooptat în această vară de Fiorentina, acolo unde antrenorul Raffaele Palladino i-a dat o șansă goalkeeperului spaniol care a început ca titular în duelul cu Puskas Academy.
Nimeni nu s-ar fi așteptat însă la ceea ce a urmat. În minutul 12, ungurii conduceau cu 2-0 după golurile semnate de Nagy (9 - penalty) și Soisalo, partida anunțându-se a fi una extrem de fierbinte pentru Viola, formație ce a ratat de două ori la rând trofeul Conference League după eșecurile din finală.
Violeții s-au montat și au reușit să reducă din diferență chiar înainte de pauză prin Sottil (45+3), care a găsit cadrul porții cu o execuție frumoasă la colțul lung.
La jumătatea actului secund, stoperul argentinian Martinez Quarta a adus egalarea pentru Fiorentina, urmând ca Moise Kean să îi ducă pe italieni pentru prima dată în avantaj în această partidă, fanii prezenți pe Stadio Artemio Franchi aplaudând deja remontada echipei favorite. Totodată, pentru Kean a fost primul său gol marcat într-o partidă oficială pentru Fiorentina, formație la care s-a alăturat în această vară.
Ultimul cuvânt pe teren avea să fie însă tot de partea ungurilor în minutele de final, când lovitura de cap a stoperului polonez Wojciech Golla (89) l-a învins pe De Gea, stabilind scorul final la 3-3.
Vezi toate rezultatele înregistrate joi seară în play-off-ul Conference League