Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Gâlcă, înaintea turului cu NK Maribor: "Am venit aici să câştigăm"

Constantin Gâlcă
Constantin GâlcăProfimedia
Antrenorul Universității Craiova, Constantin Gâlcă, a declarat în conferință de presă susținută înaintea partidei din deplasare cu NK Maribor din Conference League, că formația sa a venit în Slovenia pentru a câştiga.

"Tot timpul sunt îngândurat, mai ales acum pentru că acest meci cu Maribor este unul important pentru noi. Jucăm împotriva unei echipe cu experiență europeană, care vrea să fie tot timpul protagonistă în meci. NK Maribor are jucători de calitate. Experiența lor în cupele europene aduce un plus, trebuie să recunoaştem, dar noi venim cu dorință de a merge mai departe. Chiar dacă întâlnim o echipă cu jucători importanți, noi am venit aici să câştigăm. Îmi doresc ca echipa mea să arate din ce în ce mai bine şi să trecem mai departe de această dublă. Ştiu că e o echipă dificilă, dar am încredere în jucătorii mei. Trebuie să fim motivați şi în afara terenului, dar cel mai important e să fim în teren. Acolo trebuie să fim 'lei' şi să ne luăm 'prada' la fiecare meci", a antrenorul Universității Craiova.

Modificări în echipa de start

Tehnicianul a menționat că vor apărea schimbări în primul unsprezece al echipei față de ultima partidă disputată în Superliga.

"Cu siguranță vor apărea jucători noi față de meciul din ultima etapă de campionat. Pentru mine e important ca echipa mea să fie compactă şi să profităm de spațiile pe care le va lăsa Maribor, pentru că într-adevăr lasă spații. Sper să putem bloca şi construcția adversarilor. Şi noi avem calitate în echipă, jucători care pot decide un meci prin execuții. Dar cea mai importantă este dorința de a demonstra în fiecare meci că suntem mai buni. Sper ca meciul de mâine să fie unul bun pentru noi, să ne dea încredere şi la final să ne bucurăm. Dar chiar şi dacă vom câştiga, acest lucru nu ar înseamna nimic, fiind doar prima manşă", a explicat Gâlcă.

Universitatea Craiova dispută manșa tur din turul secund Conference League, cu formația slovenă NK Maribor, joi, de la ora 21:15, pe Stadionul Ljudski vrt din Maribor.

Urmărește NK Maribor - Universitatea Craiova pe Flashscore, joi, ora 21:15