Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Jucătorul propus de Dan Petrescu la naționala României. "E singurul care nu e schimbat"

Alex Stancu
Vlad Dragomir, propus de Petrescu la naționala României
Vlad Dragomir, propus de Petrescu la naționala RomânieiČTK / imago sportfotodienst / Vlad Suheschi
Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, a susținut conferința de presă înaintea meciului cu Pafos, din turul play-off-ului Europa League, unde a avut cuvinte de laudă la adresa mijlocașului român Vlad Dragomir, care evoluează pentru formația cipriotă.

Tehnicianul de 56 de ani a subliniat performanțele solide ale lui Dragomir, sugerând că acesta ar merita o convocare la echipa națională a României.

Dragomir, în vârstă de 25 de ani, nu a avut încă ocazia să joace pentru prima reprezentativă a României, deși evoluează de trei ani la Pafos. Petrescu a evidențiat constanța și calitatea jocului său, transmițându-i selecționerului Mircea Lucescu un mesaj clar cu privire la o posibilă convocare a mijlocașului.

"Parcă și el e tot brazilian, nu român"

"Eu cred că ar trebui selecționat la ce am văzut în cele șase meciuri. E singurul jucător care nu e schimbat. Jairo, numărul 10, atacantul care e o legendă la ei, a mai fost schimbat, dar Vlad Dragomir în niciun meci!

Joacă și mijlocaș central, și dreapta, și stânga, consistent, dă cu stângul, cu dreptul, cu capul. Mi se pare un jucător foarte bun pentru echipa națională. Nu sunt eu selecționer, dar pot să-i dau un sfat lui Mircea Lucescu.

Sper să joace prost cu noi în ambele meciuri și să nu-l selecționeze, dar mie mi-a plăcut ce am văzut la el. Chiar am vorbit cu Cristi Dragotă (n.r. - preparator fizic la CFR Cluj și la naționala României) și i-am zis: 'Eu cred că ar trebui să-ți aduci aminte de acest jucător'. Arată foarte bine. Parcă și el e tot brazilian, nu român, are o frizură așa mai... dar e un jucător foarte bun", a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.