Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

VIDEO: CFR Cluj, OUT din Europa după o prestație de coșmar în Cipru

Alex Mihei
Actualizat
CFR Cluj pierde cu 3-0 în fața ciprioților de la Pafos și părăsește Conference League
CFR Cluj pierde cu 3-0 în fața ciprioților de la Pafos și părăsește Conference LeagueAnca Tepei via Profimedia
CFR Cluj nu a reușit să apere avantajul din meciul tur, atunci când ardelenii au învins cu 1-0, în ciuda faptului că au evoluat mai bine de o oră în 10 oameni după eliminarea lui Ciprian Deac. În manșa decisivă din Cipru, clujenii lui Dan Petrescu au fost de nerecunoscut, acolo unde erorile din apărare au făcut ca Pafos să se impună cu un neverosimil 3-0 și să meargă mai departe în grupa principală din Conference League. CFR Cluj este așadar eliminată din competițiile europene.

Pafos - CFR Cluj 3-0 (rezultat tur: 0-1)

După un sfert de oră de joc, brazilienii Jairo și Jaja au ratat două mari șanse de a înscrie pentru echipa cipriotă.

La poarta cealaltă, Mario Camora a trimis un șut bun la țintă, goalkeeperul Ivusic fiind nevoit să acorde un corner pentru trupa din Gruia.

La jumătatea primei părți, Jaja nu a mai iertat și l-a învins pe Popa cu o execuție la colțul scurt din interiorul careului, după o pasă venită din flancul stâng de la Jairo.

Lucrurile au stat mult mai rău pentru CFR, întrucât la distanță de 3 minute elevii lui Dan Petrescu au primit din nou gol. De această dată, stoperul Goldar a punctat cu o lovitură de cap din fază fixă.

La acest scor, ciprioții de la Pafos se califică în grupa principală din Conference League.

În finalul primei părți, Korenica l-a supus la test pe portarul Ivusic cu un șut din întoarcere, însă goalkeeperul croat a reacționat pozitiv pentru cei de la Pafos.

În prelungirile primei reprize se putea contoriza un adevărat dezastru pentru CFR: Pafos a făcut 3-0 după o fază fixă, însă reușita nu a fost validată din pricina unei poziții de offside.

Repriza secundă

Actul secund a început teribil pentru adeleni. Chiar la prima fază de atac, Boben a intrat decisiv asupra lui Jaja în interiorul suprafeței de pedeapsă, fază în urma căreia ciprioții au beneficiat de un penalty transformat fără emoții de suedezul Tankovic.

Vlad Dragomir, mijlocașul român al celor de la Pafos, a încercat o reluare spectaculoasă cu călcâiul aproape de jumătatea actului secund, însă fără succes.

Ciprioții au continuat să aibe o posesie mai bună a balonului, prestația celor de la CFR fiind în continuare una de nerecunoscut. Pentru ardeleni nu a existat o ocazie clară de gol pe parcursul celor 90 de minute de joc.

Statistici
StatisticiFlashscore

Deși pornea ca favorită înainte de această manșă decisivă, CFR Cluj părăsește competițiile europene cu un gust amar, trupa lui Dan Petrescu fiind nevoită să se focuseze în acest sezon doar pe Superliga României.

Note
NoteFlashscore

De cealaltă parte, Pafos, o echipă înființată în urmă cu doar 10 ani, reușește în premieră o calificare într-o competiție europeană.

Rezumat video complet:

Echipele de start

Echipele de start
Echipele de startFlashscore