UEFA a eliminat o echipă din Conference League! Adversara ei din preliminarii a câștigat la masa verde
Este vorba despre ucrainenii de la Dnipro-1, care au dificultăți financiare.
Ei s-au retras din campionatului Ucrainei din cauză că echipa e aproape de faliment.
De altfel, pentru partida din acest tur preliminar, de joi seară, contra celor de la Akademia Pușcaș, Dniepro avea doar doi jucători apți.
În aceste condiții, UEFA a decis că ucrainenii vor pierde ambele jocuri cu 0-3 la ”masa verde”.
Akademia Pușkaș a trecut automat în faza următoare a competiției, unde se va duela cu Ararat-Armenia sau Zimbru Chișinău.
Pe 19 iulie, Liga Profesionistă din Ucraina a anunțat oficial excluderea celor de la Dnipro-1 din prima divizie.
”Patronul a dispărut cu banii”
Un fost jucător al lui Dnipro-1, Serghei Panasenko, a vorbit despre situația de la club.
”Jucătorii erau minunați, echipa la fel și la un moment dat nu a mai existat clubul. Deși la finalul campionatului trecut, băieților li s-a promis că totul va fi plătit și vor putea juca în cupele europene. Finanțatorul a dispărut împreună cu banii lui. Acum nu mai există club, nici jucători”, a spus Panasenko, potrivit sport.ua, citată de Digisport.
Dnipro-1 nu este oficial continuatoarea clubului Dnipro, însă a preluat infrastructura fostului club din 2015.
În stagiunea 2022/2023, Dnipro-1 s-a clasat pe locul 2 în prima ligă din Ucraina și a prins preliminariile Champions League, de unde a fost eliminată de Panathinaikos.