Qatar s-a calificat în finala Cupei Asiei și își va apăra trofeul în fața Iordaniei
Qatar - Iran 3-2
Echipa Iranului a marcat prima, prin Sardar Azmoun, încă în minutul 4, însă Qatarul, deținătoarea titlului, a intrat în avantaj la pauză, grație reuşitelor lui Jassem Gaber (17) şi Akram Afif (43). Iranul a egalat prin Alireza Jahanbakhsh, care a transformat un penalty, în minutul 51. Almoez Ali a înscris în minutul 82 ceea ce avea să fie golul victoriei pentru naționala pregătită de spaniolul Tintin Marquez.
Învinşii au rămas cu un om mai puțin în minutul 90+3, când a fost eliminat Shojae Khalilzadeh.
Iranul nu pierduse niciunul din cele 16 meciuri disputate până miercuri sub comanda selecționerului Amir Ghalenoei, numit în funcție în martie 2023.
Qatarul, care a câştigat până acum o singură dată Cupa Asiei, la ediția precedentă, va întâlni în finala de sâmbătă Iordania.
Marți, în prima semifinală, Iordania a reuşit o mare surpriză, impunându-se în fața Coreei de Sud cu scorul de 2-0.
Iordania, care până la această ediție a Cupei Asiei nu trecuse niciodată de sferturi de finală, a marcat prin Yazan Al-Naimat, în minutul 53, şi Mousa Suleiman (66).
Selecționerul Iordaniei este marocanul Hussein Ammouta, în timp ce Coreea de Sud este antrenată de fostul mare internațional german Juergen Klinsmann. Coreea de Sud a câştigat de două ori Cupa Asiei, în 1956 şi 1960, şi are două finale pierdute, ultima în 2015.