Cupa României: Steaua, eliminată la penalty-uri de Chiajna / FC U Craiova trece greu de Petrolul Potcoava
Steliștii au ratat o ocazie imensă în a doua repriză a prelungirilor, când Adi Popa l-a găsit pe Alexandru Dane singur-singurel în fața porții adverse, dar acesta a șutat inexplicabil peste poartă din câțiva metri.
Matei și Adi Popa au ratat loviturile de departajare pentru Steaua.
Într-o altă partidă, FC U Craiova s-a impus la limită în fața Petrolului Potcoava, scor 1-0. Singurul gol al partidei a fost reușit de Traian Ciubotaru în minutul 55.
Liderul din Liga a 2-a după două runde, Csikszereda Miercurea Ciuc s-a calificat în turul următor după 3-1 în deplasare cu Kids Tampa Brașov, în timp ce CSC Dumbrăvița s-a impus cu 2-1 pe terenul Politehnicii Timișoara.
Ceahlăul Piatra Neamț a câștigat cu 1-0 pe terenul lui FC Bacău, iar FC Voluntari a avut nevoie de un gol în minutul 90+4 pentru a trece de CS Blejoi (scor 3-2).