Fotbal: Cupa Mondială 1978 - Argentina

Argentina a fost aleasă ca țară gazdă de către FIFA pe 6 iulie 1966, la Londra. Mascota oficială a fost Gauchito, un băiat care purta echipamentul Argentinei.

Statul sud-american a câștigat trofeul pentru prima dată, după ce a învins Țările de Jos cu 3-1, în prelungirile finalei, devenind a șasea națiune care a cucerit trofeul suprem al fotbalului. Țările de Jos au suferit a doua înfrângere consecutivă într-o finală de Cupă Mondială, după ce la turneul final din 1974 fusese învinsă de R.F. Germania.

După trei cupe mondiale câ;tigate în trecut, Brazilia a ratat calificarea în finală, deoarece departajarea echipelor finaliste s-a decis la golaveraj, iar Argentina a marcat mai multe goluri, după victoria la scor, 6-0 în fața Perului. Brazilienii au câștigat, totuși, cu 2-1 în finala mică a turneului în dauna italienilor.

Pentru prima dată în istorie, la calificările pentru 'Mundial' au luat parte peste o sută de echipe naționale, respectiv 107, chiar dacă unele țări au refuzat să participe și s-au retras, conform www.footballhistory.org. România nu a participat la turneul final pentru că a ratat calificarea. În preliminarii, naționala României a făcut parte din grupa a VIII-a europeană, alături de Spania și Iugoslavia. Bilanțul României în calificări a înregistrat două victorii și două înfrângeri: 1-0 și 0-2 cu Spania, 2-0 și 4-6 cu Iugoslavia. A acumulat patru puncte, insuficiente față de Spania, ocupanta primului loc în grupă.

La competiție au participat 16 selecționate naționale provenite din cinci confederații: zece din Europa (Austria, Franța, Italia, Țările de Jos, Polonia, RFG, Scoția, Spania, Suedia și Ungaria), trei din America de Sud (Argentina, Brazilia și Peru), și câte una din America de Nord și Centrală (Mexic), Africa (Tunisia) și Asia (Iran).

În organizarea Cupei Mondiale din Argentina au fost angrenate șase stadioane în cinci orașe: Estadio Monumental 'Antonio Vespucio Liberti' (75.000 locuri) și stadionul 'Jose Amalfitani' (50.000 locuri) din Buenos Aires, stadionul 'José María Minella' din Mar Del Plata (44.000 locuri), arena 'Gigante de Arroyito' din Rosario (46.000 locuri), stadionul 'Chateau Carreras' din Cordoba (47.000 locuri) și 'San Martin' (35.000 locuri) din Mendoza.

S-au format patru grupe a câte patru echipe. Din prima grupă au făcut parte Italia, Franța, Ungaria și Argentina. Grupa a doua le cuprindea pe Polonia, RFG, Mexic și Tunisia. În grupa a treia au fost incluse naționalele Austriei, Spaniei, Suediei și Braziliei. Grupa a patra a fost compusă din Țările de Jos, Scoția, Peru și Iran.

Regulamentul prevedea că primele două echipe din fiecare grupă se calificau în faza următoare a competiției. Se formau apoi două grupe finale a câte patru echipe, care jucau una împotriva alteia. Cele două câștigătoare ale grupelor își disputau finala mare, iar echipele clasate pe locul secund se întâlneau în finala mică. Deci, au fost scoase din schemă sferturile și semifinalele competiției.

Argentina, Țările de Jos și Brazilia, respectiv primele trei ocupante ale podiumului de la turneul final, au terminat grupele din prima fază pe locul secund. Prin urmare, grupele finale au arătat astfel: Țările de Jos, Italia, RFG și Austria - Grupa A; Argentina, Brazilia, Polonia și Peru - Grupa B.

În faza următoare a grupelor, Italia a reușit o victorie, 1-0 cu Austria; un egal, 0-0 cu Germania, pierzând în ultimul meci, 1-2 cu Țările de Jos. Italia a terminat grupa finală pe locul secund și a ratat calificarea în ultimul act. Brazilia a încheiat 3-0 cu Peru, 3-1 cu Polonia și 0-0 cu Argentina, rezultate insuficiente însă pentru a disputa finala. La fel ca în 1974, Brazilia a jucat finala mică. Tot în faza secundă, jucătorii argentinieni au dispus de Polonia cu 2-0, au terminat la egalitate, 0-0 cu Brazilia, și au spulberat naționala Perului cu 6-0, calificându-se în ultimul act.

În meciul pentru locurile 3-4, Brazilia a învins Italia cu 2-1, grație golurilor înscrise de Nelinho și Dirceu. Cel care a deschis scorul partidei a fost italianul Franco Causio.

Marea finală a 'Mundialului' din 1978 s-a disputat la 25 iunie, pe Estadio Monumental din Buenos Aires, în prezența a peste 70.000 de spectatori. Argentina era antrenată de Cesar Luis Menotti, în timp ce Țările de Jos de austriacul Ernst Happel, care cucerise Cupa Campionilor Europeni cu Feyenoord Rotterdam. Eroul acestei finale a fost atacantul argentinian Mario Kempes, care a marcat două goluri, cel de-al treilea fiind opera lui Bertoni. Pentru Țările de Jos a înscris Dick Nanninga, Argentina câștigând cu 3-1.

Argentina nu mai jucase o finală de CM din 1930, când, la prima ediție, a fost învinsă de Uruguay.

La turneul final din 1978, s-au înscris în total 102 goluri în cele 38 de jocuri disputate, media reușitelor pe meci fiind de 2,7, menționează www.fifa.com.

Câștigătorul Ghetei de Aur a fost argentinianul Mario Kempes, revelația acelui turneu final, care a marcat de șase ori. În urma lui, s-au clasat peruanul Teofilo Cubillas și olandezul Rob Rensenbrink (cu câte cinci goluri), apoi argentinianul Leopoldo Luque și austriacul Hans Krankl (patru goluri de fiecare).

În clasamentul pe echipe, au condus Argentina și Țările de Jos, cu 15 goluri înscrise de fiecare, urmate de Brazilia și RFG, care au punctat de zece ori, notează www.sport-histoire.fr. La cele 38 de meciuri ale turneului final au asistat în totalitate circa 1.610.215 de spectatori, media lor fiind de 42.374 de persoane la fiecare partidă, menționează www.planetworldcup.com.