"El Loco" revine pe banca tehnică. Marcelo Bielsa va antrena naționala Uruguayului
Supranumit "El Loco", tehnicianul trecut pe la Olympique Marseille, Lazio, Lille sau Leeds a mai antrenat selecționatele Argentinei (1998-2004) și Chile (2007-2011).
"Am găsit un acord, diferențele de abordare au fost rezolvate și mai rămâne semnarea contractului", a indicat Jorge Casales, membru în Consiliul executiv al AUF.
Uruguay nu mai are selecționer de la finalul contractului lui Diego Alonso, după eliminarea din faza grupelor Cupei Mondiale 2022. Alonso preluase conducerea echipei naționale, aflată în derută în campania de calificare pentru Qatar, după demiterea lui Oscar Tabarez (2006-2021).
Marcelo Bielsa, în vârstă de 67 de ani, va conduce de pe bancă primele meciuri în luna iunie, cu ocazia a două amicale, înainte de a debuta trei luni mai târziu în preliminariile sud-americane pentru Cupa Mondială din SUA, Mexic și Canada.
El va fi al doilea antrenor de altă naționalitate decât uruguayană care o va antrena pe dubla campioană mondială (1930, 1950), după Daniel Passarella, un alt tehnician argentinian (1999 și 2001).
Bielsa va avea sub ordinele sale jucători precum Federico Valverde (Real Madrid), Darwin Nunez (Liverpool) sau Ronald Araujo (FC Barcelona).