Selecționata Braziliei, aflată pe locul 3 în Grupa F, va întâlni Jamaica miercuri la Melbourne și are nevoie de o victorie pentru a accede în optimile de finală ale Cupei Mondiale din Australia și Noua Zeelandă, după ce a pierdut cu Franța (1-2).
”Fiica mea vă adoră, vrea să fie la fel”
”Când am început, nu existau idoli în fotbalul feminin”, a reamintit Marta ziariștilor prezenți la conferința de presă de dinaintea meciului cu Jamaica, cu ochii în lacrimi.
”Acum, când ies pe stradă, oamenii mă opresc și părinții îmi spun: ”Fiica mea vă adoră, vrea să fie la fel”, a relatat cea mai bună marcatoare din istoria Cupelor Mondiale, la masculin și feminin, cu 17 realizări.
Citește și: SUA se califică cu emoții în optimi. Olanda, scorul Mondialului cu Vietnam
Marta, în vârstă de 37 de ani, declarase deja că se află la cea de-a șasea și ultima sa Cupă Mondială.
”Este logic că sunt uimită de această evoluție, pentru că în urmă cu 20 de ani, în 2003, nimeni nu o cunoștea pe Marta”, a mai spus ea, rememorând progresele înregistrate de fotbalul feminin.
La rândul său, Jamaica, aflată pe locul secund în grupă după Franța, se poate mulțumi și cu un egal cu Brazilia pentru a se califica în optimi.