Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Cupa Mondială la fotbal feminin va fi difuzată în direct în 34 de țări din Europa

Alexia Putellas (stânga), Balonul de Aur al Europei
Alexia Putellas (stânga), Balonul de Aur al EuropeiProfimedia
Cupa Mondială feminină de fotbal, care va avea loc în perioada 20 iulie-20 august în Australia și Noua Zeelandă, va fi vizibilă pe posturile gratuite de televiziune din 34 de țări din Europa, între care cinci cele mai mari națiuni ale fotbalului pentru care nu se ajunsese la un acord de difuzare, a anunțat, miercuri, Federația internațională (FIFA), citată de AFP.

Cu o lună înainte de lovitura de începere, subiectul controversat privind difuzarea turneului final al Cupei Mondiale s-a încheiat. În virtutea unui acord, al cărui detaliu financiar nu a fost însă dezvăluit, Mondialul feminin va putea fi urmărit în direct în 34 de țări din Europa, între care Germania, Italia, Spania, Regatul Unit și Franța, cele mai puternice cinci reprezentante europene ale fotbalului feminin asupra cărora a planat până în ultimul moment un ”blackout”.

”FIFA are plăcerea să extindă acordul semnat cu Uniunea europeană de radio-televiziune în vederea difuzării Cupei Mondiale feminine a FIFA în cinci mari țări, în special Franța, Germania, Italia, Spania și Regatul Unit, precum și în Ucraina, ceea ce va permite maximizarea expunerii evenimentului”, s-a felicitat președintele instanței mondiale a fotbalului, Gianni Infantino.

La finele lunii mai, cinci miniștri europeni au făcut apel, într-o declarație comună, să se 'găsească rapid o soluție' pentru ca Mondialul feminin de fotbal să-și găsească un difuzor.

Miniștrii în cauză au precizat că sunt 'conștienți de interesele legitime și de constrângerile bugetare care apasă pe deținătorii drepturilor și pe difuzorii independenți, care au nevoie, ca și ceilalți, de modele economice viabile' și au recunoscut, totodată, constrângerile de organizare care sunt susceptibile să afecteze 'valoarea de piață' a drepturilor pentru difuzorii europeni (perioade și ore de transmisie).

Secretarul general al FIFA, senegaleza Fatma Samoura, a cerut posturilor de televiziune să 'pună mai multe oferte pe masă', după ce mai multe țări din Europa, între care Franța, nu obținuseră încă drepturile TV pentru Cupa Mondială feminină din această vară.

Astfel, națiunile de top din fotbalul european riscau să nu aibă acces la meciurile Cupei Mondiale feminine din acest an, dacă televiziunile nu îmbunătățeau ofertele ”dezamăgitoare” pentru drepturile de transmisie, afirmase recent președintele FIFA, Gianni Infantino.

Ofertele provenite din țările Big 5 de pe Bătrânul Continent nu sunt acceptabile pentru FIFA, fiind considerate ”o palmă peste față” pentru jucătoare și pentru ”femeile din lumea întreagă”, după cum afirmase Infantino.

Țările care formează Big 5 sunt Marea Britanie, Spania, Italia, Germania și Franța.

Din cauza diferenței de fus orar, meciurile de la Cupa Mondială feminină vor figura în afara orelor prime-time în Europa, dar Infantino consideră că nu este o scuză valabilă.

Spre exemplu, meciurile doi și trei ale echipei Franței din faza grupelor vor debuta la prânz, în timp ce semifinalele și finala sunt programate între orele 10:00 și prânz, ora Parisului.

În Germania, unde competiția va fi difuzată de posturile publice ZDF și ARD, selecționerul 'Mannschaft', Martina Voss-Tecklenburg, și-a exprimat mulțumirea 'tuturor celor care au participat la negocierea acestui acord'.