Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Infantino, criticat de jucătoarea germană Alexandra Popp pentru drepturile TV ale CM 2023

Agerpres
Cupa Mondială feminină va fi găzduită de Australia și Noua Zeelandă între 20 iulie și 20 august
Cupa Mondială feminină va fi găzduită de Australia și Noua Zeelandă între 20 iulie și 20 augustProfimedia
Internaționala germană Alexandra Popp a criticat atitudinea Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) privind chestiunea drepturilor de difuzare a meciurilor de la Cupa Mondială 2023, care riscă să nu poată fi văzute în mai multe țări din Europa, afirmând că "se pare că este doar o problemă de bani" pentru președintele Gianni Infantino.

"Eu mă voi exprima cu delicatețe. La domnul Infantino, noi avem impresia că totul ține de bani și de cine este cel mai puternic din lume", a spus jucătoarea într-un interviu acordat agenției sportive de știri SID.

"Dar nu ar trebui să se întâmple asta. Pentru că în acest mod, sportul pe care îl iubim și îl apreciem toți, se prăbușește. Este de datoria FIFA și a difuzorilor să găsească soluții", a adăugat ea.

Națiunile de top din fotbalul european riscă să nu aibă acces la meciurile Cupei Mondiale feminine din acest an, dacă televiziunile nu vor îmbunătăți ofertele "dezamăgitoare" pentru drepturile de transmisie, a afirmat recent președintele Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino.

Ofertele provenite din țările Big 5 de pe Bătrânul Continent nu sunt acceptabile pentru FIFA, fiind considerate "o palmă peste față" pentru jucătoare și pentru "femeile din lumea întreagă", după cum a afirmat Infantino.

Țările care formează Big 5: Marea Britanie, Spania, Italia, Germania și Franța

"Pentru a fi foarte clar, este obligația noastră morală și legală de a nu vinde sub prețul pieței Cupa Mondială feminină FIFA", a spus Infantino la Geneva, la o reuniune a Organizației Mondiale a Comerțului.

"Astfel, dacă ofertele vor continua să fie nedrepte, vom fi forțați să nu transmitem Cupa Mondială feminină în țările din Big 5", a subliniat Infantino.

Cupa Mondială feminină va fi găzduită de Australia și Noua Zeelandă între 20 iulie și 20 august.

Infantino a precizat că televiziunile au oferit doar între 1 și 10 milioane de dolari pentru drepturile TV, față de 100-200 de milioane de dolari pentru drepturile Cupei Mondiale masculine.

Din cauza diferenței de fus orar, meciurile de la Cupa Mondială feminină vor figura în afara orelor prime-time în Europa, dar Infantino consideră că nu este o scuză valabilă.

Cupa Mondială feminină din 2019 a adunat circa 1,12 miliarde de telespectatori pe toate platformele, potrivit unui audit al FIFA.