Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Naționala feminină de fotbal a României, victorie în ultimul meci din preliminariile WEURO 2025

Agerpres
Victorie a româncelor contra Armeniei
Victorie a româncelor contra ArmenieiNationala Romaniei de Fotbal Feminin/ Facebook
”Tricolorele” au învins echipa Armeniei cu scorul de 3-1 (1-0), marți seara, la Bucureşti, în Grupa C4 a preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin - WEURO 2025.

Româncele au obținut victorii pe linie în această campanie, ultima fiind adusă de golurile înscrise de Mihaela Ciolacu (38), Florentina Olar (50) şi Carmen Marcu (74), respectiv Tatev Haciatrian (89).

România a avut o bară, prin Stanciu (16), dar şi jucătoarele din Armenia au trimis de două ori mingea în bară, prin Artin (45+3) şi Asatrian (89).

În celălalt meci al grupei, Bulgaria a remizat cu Kazahstan, 0-0.

România a câştigat grupa cu 18 puncte şi a promovat astfel în Liga B, urmată în clasament de Bulgaria, 7 puncte, Armenia, 6 puncte, Kazahstan, 4 puncte.

Primele două clasate din grupele Ligii A (locurile 1 şi 2) se vor califica direct la turneul final al Campionatului European de fotbal feminin - WEURO din iulie 2025, alăturându-se țării gazdă, Elveția (care va concura în Liga B, deşi calificarea lor automată este asigurată).

Celelalte şapte locuri rămase vor fi decise în două runde de play-off, programate în octombrie şi noiembrie/decembrie.

Prima rundă a play-off-ului este împărțită în două trasee

A. Echipele care termină pe locurile 3-4 în Liga A vor întâlni cele cinci câştigătoare ale grupelor + trei cel mai bine clasate locuri 2 din Liga C. Din cele 16 echipe, 8 avansează în următoarea rundă a play-off-ului.

B. În celălalt traseu al primului tur, câştigătoarele celor patru grupe + două cel mai bine clasate locuri doi din Liga B vor întâlni într-un joc de baraj colegele din aceeaşi ligă clasate pe următoarele locuri secunde + cele patru echipe clasate pe locul trei. Din cele 12 echipe, 6 avansează în următoarea rundă a play-off-ului.

În runda a doua, cele 14 echipe calificate din barajele anterioare vor juca între ele în baza clasamentului UEFA, primele şapte clasate urmând a fi considerate cap de serie. În urma acestor jocuri, cele şapte câştigătoare se vor califica la Campionatul European de Fotbal Feminin din 2025 din Elveția.

Tragerea la sorți a primului tur al play-off-ului va avea loc pe 19 iulie, la Nyon (14:00).