Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Premieră în Cupa Greciei: O femeie va arbitra finala competiției

Agerpres
Stephanie Frappart
Stephanie Frappart Profimedia
Franțuzoaica Stephanie Frappart va arbitra finala Cupei Greciei, între Panathinaikos şi Aris Salonic, care va avea loc pe 25 mai în oraşul Volos, a anunțat marți Federația greacă de fotbal, scrie AFP.

"Pentru prima oară în istoria Cupei Greciei, o femeie va arbitra ultimul meci al competiției", a subliniat federația într-un comunicat.

Meciul se va disputa fără suporteri pentru a evita tulburarea ordinii publice într-o țară în care ciocnirile între huligani sunt recurente.

La începutul lui ianuarie, Stephanie Frappart a fost desemnată cea mai bună femeie arbitru din lume pentru a cincea oară consecutiv de către Federația Internațională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (FIHFS).

O adevărată pionieră, franțuzoaica în vârstă de 40 de ani a fost prima femeie care a arbitrat la un turneu final al Cupei Mondiale masculine, la sfârşitul anului 2022 în Qatar, dar nu a fost selectată pentru EURO 2024 care se va disputa în această vară în Germania (14 iunie - 14 iulie).

Fosta jucătoare a echipei AS Herblay, în regiunea pariziană, arbitrează de la vârsta de 13 ani.

În Grecia, desemnarea unor arbitri străini a devenit o practică recurentă pentru meciurile cu miză, în condițiile în care fotbalul din această țară este subminat de violență şi corupție.

Campionatul Greciei a fost câştigat în acest an de PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu.

Urmărește finala Cupei Greciei, Panathinaikos - Aris pe Flashscore, 25 mai, 20:30