Surpriza serii vine din Germania! Bayern, eliminată din DFB Pokal
Statistici Bayern - Freiburg 1-2
La a doua sa partidă pe banca lui Bayern, Thomas Tuchel nu a mai reușit să le insufle elevilor săi același joc strălucit pe care bavarezii l-au arătat în derby-ul din weekend cu Borussia Dortmund.
Deși au început bine partida de pe Allianz Arena, Bayern nu a reușit să mențină poarta intactă, primind două goluri, unul dintre ele chiar în ultimele minute ale jocului.
Upamecano a deschis scorul în minutul 19 după un assist semnat de Kimmich. Freiburg a replicat prin Hofler, care a înscris pentru 1-1, stabilind scorul pauzei.
A doua parte a jocului nu a fost cu siguranță una pe placul lui Bayern, care aștepta ca partida să intre în prelungiri.
Nu s-a întâmplat acest lucru, întrucât în ultimul minut de joc, oaspeții au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, care a fost transformată de Holer.