După mai bine de un an de pauză, Costel Gâlcă revine în antrenorat. A preluat o echipă din Polonia
Costel Gâlcă era liber de contract de la începutul anului 2022, când s-a despărțit de Al-Hazem.
RKS Radomiak Radom ocupă locul 11 în prima ligă din Polonia, iar în ultima etapă a fost învinsă de Cracovia, echipa românului Virgil Ghiță, care a și marcat unul dintre goluri.
Radomiak are 34 de puncte, cu doar trei peste locul 16, care este retrogradabil. Astfel, obiectivul lui Costel Gâlcă este salvarea de la retrogradare. Echipa nu a câștigat niciun meci în ultimele 6 etape (E2, Î4).
"Astăzi, Consiliul de Administrație al Radomiak S.A. a decis să pună capăt colaborării cu antrenorul Mariusz Lewandowski. Dorim să-i mulțumim foarte mult antrenorului pentru implicare, munca depusă în cadrul clubului nostru și îi dorim mult succes în continuare în cariera de antrenor.
De asemenea, conducerea clubului a decis să angajeze un nou antrenor. Este vorba despre Constantin Gâlcă, în vârstă de 51 de ani, reprezentant al României de 68 de ori, participant la Cupa Mondială din 1994 și 1998, Campionatul European 1996 și 2000 fost fotbalist Steaua București, RCD Mallorca, Espanyol Barcelona, Villarreal, Real Zaragoza, UD Almeria.
Ca antrenor, a câștigat campionatul României cu Steaua (2014/2015), a salvat-o pe Espanyol, de la retrogradarea din Primera Division, a fost și antrenorul echipei daneze Vejle BK, cu care a promovat în prima ligă daneză. De asemenea, a condus naționala U-17 a României. Ultima sa activitate a fost în Arabia Saudită, la clubul Al Hazem.
Antrenorul Constantin Gâlcă va conduce astăzi primul antrenament cu echipa Radomiak", se arată în comunicatul clubului polonez.
Costel Gâlcă va debuta în campionatul Poloniei pe 24 aprilie, când Radomiak va primi vizita lui Lech Poznan.