EFL Cup: City, eliminată de Newcastle / Chelsea trece de Brighton / Succes pentru Liverpool
În total, 9 partide s-au disputat în șaisprezecimile Carabao Cup.
Newcastle - Manchester City 1-0
Favorită la câștigarea trofeului în acest sezon, cetățenii părăsesc competiția după ce au pierdut la limită pe arena St. James' Park. Newcastle și-a luat revanșa în fața lui City după eșecul suferit în etapa a doua din Premier League, atunci când partida s-a încheiat cu același scor, însă în favoarea elevilor lui Guardiola.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Alexander Isak în minutul 53, după o acțiune frumoasă în ultima treime a lui Joelington, care a pasat decisiv pentru atacantul suedez.
Chelsea - Brighton 1-0
Un rezultat ”la limită” s-a înregistrat și pe Stamford Bridge, acolo unde Chelsea a trecut de Brighton grație unui gol marcat de Nicolas Jackson în minutul 51. Dacă în Premier League sunt mai aproape de retrogradare decât de un loc european, londonezii înregistrează un succes important, în special pentru moral, în EFL Cup.
Bentford - Arsenal 0-1
Pare să fi fost seara rezultatelor la limită în Carabao Cup. Un alt duel între două echipe din Premier League s-a soldat cu accesul în faza optimilor pentru Arsenal. Cu probleme de lot din pricina accidentărilor, tunarii lui Mikel Arteta nu au vrut să găsească scuze și au semnat calificarea în etapa următoare încă din minutul 8, când Nelson a înscris din pasa lui Nketiah.
Liverpool - Leicester 3-1
Un duel spectaculos s-a derulat pe Anfield, acolo unde Leicester, retrogradată în divizia secundă din Anglia, a condus-o pe Liverpool la pauză după golul lui McAteer din debutul partidei (min 3).
Repriza a doua a aparținut însă în totalitate băieților lui Klopp, care au defilat după reușitele semnate de Gakpo (min 48), Szoboszlai (min 70) și Diogo Jota (min 89).
Aston Villa - Everton 1-2
Într-o situație asemănătoare cu cea de la Chelsea se află și Everton în ceea ce privește poziția în clasamentul Premier League, acolo unde ”caramelele” sunt la numai 2 poziții de zona roșie.
Cu toate astea, oaspeții s-au impus în EFL Cup pe Villa Park, acolo unde au condus de fiecare dată. Garner a stabilit scorul pauzei cu un gol înscris încă din minutul 15, în vreme ce Calvert-Lewin a majorat avantajul la scurt timp după pauză (min 50).
Gazdele au redus din diferență prin Kamara, în minutul 83.