Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

VIDEO Gol rarisim în Polonia! Portarul a marcat de la peste 70 de metri

Dan Vasiliu
Gabriel Kobylak după golul marcat în campionat
Gabriel Kobylak după golul marcat în campionatProfimedia
Puscza și Radomiak Radom au remizat, 1-1, într-un meci din etapa a 26-a din prima ligă a Poloniei, oaspeții reușind golul egalizator după o execuție norocoasă a propriului portar.

În minutul 66 al partidei, Gabriel Kobylak (22 de ani) a ieșit cu mingea la picior din propriul careu cu intenția de a degaja spre coechipierii din ofensivă.

Mingea a prins, însă, viteză, iar la contactul cu gazonul a sărit peste portarul advers, Oliwier Zych (19 ani), care nu a apreciat corect traiectoria balonului. Eforturile disperate ale acestuia de a opri mingea din drumul către plasă au fost zadarnice, astfel că oaspeții au reușit să restabilească egalitatea, 1-1, scor care s-a menținut până la final.

Kobylak nu este străin de contribuțiile la goluri, el reușind în sezonul trecut să furnizeze un assist la un gol marcat de Radomiak Radom în campionat. 

În prezent, Radomiak, fosta echipă a lui Costel Gâlcă, se află pe locul al 11-lea în Ekstraklasa (din 18), cu 32 de puncte obținute după 26 de meciuri.