Ajax coboară pentru prima dată în istorie pe ultimul loc în Eredivisie, după înfrângerea cu PSV
Campionii olandezi cu 36 de victorii, care l-au demis pe antrenorul Maurice Steijn la începutul acestei săptămâni înainte de a pierde cu Brighton în Europa League, au suferit a cincea înfrângere consecutivă în prima ligă olandeză pentru prima dată în istoria lor.
Ajax a decăzut treptat după plecarea fostului antrenor Erik ten Hag la Manchester United în 2022, iar în acest sezon s-a prăbușit pur și simplu.
"Ajax este acum pe ultimul loc în Eredivisie, cu doar cinci puncte mizerabile", se arată într-un comunicat pe site-ul clubului suporterilor lui Ajax.
"Asta doare foarte mult. Cu toate acestea, putem să tragem ceva nădejde din prima repriză de la Eindhoven. Jucătorii au arătat că pot într-adevăr să joace fotbal.
"Să sperăm că acest lucru ne va da puțină încredere în următoarele săptămâni, în care Ajax va trebui să iasă din subsol".
Branco van den Boomen i-a oferit lui Ajax un start perfect în primul meci de campionat sub conducerea interimară a lui Hedwiges Maduro, înainte ca Brian Brobbey să restabilească avantajul după ce Hirving Lozano egalase pentru PSV.
Dar ”lăncierii” au fost spulberați în a doua repriză pe Philips Stadion, prin golurile lui Luuk de Jong și Ismael Saibari la mai puțin de șapte minute de la reluare.
Internaționalul mexican Lozano a mai adăugat două pentru a-și completa hat-trick-ul.
Ajax a mai fost învinsă cu 4-0 de rivala Feyenoord la începutul campaniei, într-un meci care a fost abandonat după 10 minute din repriza a doua, când fanii înrăiți ai lui Ajax au aruncat cu rachete de semnalizare pe teren, în condițiile în care echipa lor era condusă cu 3-0.
Meciul a fost încheiat câteva zile mai târziu, cu porțile închise.
Ajax se află acum la două puncte în spatele penultimei clasate, Utrecht, după ce a adunat doar cinci puncte din primele opt meciuri.
PSV are cinci puncte avans față de AZ Alkmaar în fruntea clasamentului.
Meciul dintre AZ și Nijmegen a fost abandonat în prelungiri, după ce atacantul lui Nijmegen, Bas Dost, s-a prăbușit pe teren și a fost scos pe targă.
Din fericire, el și-a recăpătat curând cunoștința și i-a salutat pe fani.