Paris Saint-Germain i-ar fi făcut o ofertă oficială fundașului de la Feyenoord
În urmă cu câteva zile, campionii francezi își exprimau interesul față de Geertruida, în vârstă de 23 de ani. Parizienii l-ar fi luat în "vizor" pe el și pe fundașul Edmond Tapsoba de la Bayer Leverkusen, dar se pare că vor merge pe mâna căpitanul lui Rotterdam, potrivit presei franceze.
Geertruida, care a debutat în 2017, a fost subiectul multor zvonuri de transfer de ceva timp și a fost foarte aproape de o mutare la RB Leipzig din Germania, vara trecută. Cu toate acestea, nu s-a concretizat niciun transfer pentru fundașul dreapta, care a semnat o prelungire a contractului până la jumătatea anului 2025, în aprilie 2023.
În prezent, Geertruida se pregătește pentru ultimul meci din grupele Campionatului European al naționalei Olandei, programat marți, împotriva Austriei. Geertruida a precizat că se va concentra mai întâi pe Campionatul European și apoi va decide asupra viitorului său. Feyenoord se aștepta ca Geertruida să plece în această vară.
Paris Saint-Germain este face curățenie în apărare. Presnel Kimpembe, Nordi Mukiele, Danilo Pereira și Milan Skriniar par să fie pe picior de plecare.