Frumoasa națională a Georgiei părăsește Euro după disputa cu Spania

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Frumoasa națională a Georgiei părăsește Euro după disputa cu Spania

Actualizat
Spania s-a impus cu 4-1 în fața Georgiei
Spania s-a impus cu 4-1 în fața GeorgieiProfimedia
Spania - Germania va reprezenta ”finala” din sferturile Euro 2024, după ce ibericii au trecut în optimi cu 4-1 de o națională frumoasă a Georgiei condusă de fostul mare internațional francez Willy Sagnol. Deși au dominat la capitolul posesie și ocazii, ibericii s-au văzut conduși după autogolul lui Le Normand, pentru ca Rodri, Fabian Ruiz, Nico Williams și Dani Olmo să asigure ulterior calificarea meritată pentru trupa lui Luis de la Fuente.

Spania - Georgia 4-1

Georgia și-a câștigat dreptul de a visa și a fost conștientă de faptul că va trebui să se apere perfect în fața unei Spanii care a început furibund partida de la Koln. După primele 5 minute în care ibericii au dominat la capitolul poesie, o primă ocazie de gol a venit din partea lui Pedri, însă Mamardashvili a reținut balonul în siguranță.

Goalkeeperul georgian a arătat un nou reflex splendid la o deviere în urma unui corner. După primele 15 minute de joc, ibericii contorizau deja 5 lovituri de la colțul terenului și o posesie de 87%.

Un adevărat șoc avea să se înregistreze însă pe RheinEnergieStadion din Koln în minutul 18, când Georgia lui Willy Sagnol a înscris cu ajutorul unei devieri nefericite a lui Robin Le Normand, după o centrare venită de la Otar Kakabadze în flancul drept care îl căuta în careu pe Khvicha Kvaratskhelia. Spania a primit astfel primul gol de la acest turneu final. Totodată, a fost cel de-al 8-lea autogol înscris la acest Euro.

Mamardashvili, cel mai bun portar în faza grupelor, a intervenit din nou la un șut în forță expediat de Fabian Ruiz din marginea careului. O minge trimisă de Pedri a trecut de asemenea aproape de țintă.

Nevoiți să se axeze pe ofensivă în căutarea egalării, ibericii au rămas descoperiți în defensivă, acolo unde două contraatacuri purtate de Kvaratskhelia și Mikautadze puteau duce la majorarea avantajului pentru gruzini, însă cei doi atacanți nu au fost inspirați la finalizare.

Înainte de pauză, Georgia a continuat să reziste atacurilor furibunde ale ibericilor. Mamardashvili a acordat un nou corner după ce a intervenit la un șut trimis de Cucurella. Portarul Valenciei a scos și din fața lui Nico Williams, pentru ca în cele din urmă să fie învins de un șut inteligent expediat de Rodri din afara suprafeței de pedeapsă. Pentru închizătorul lui City a fost doar cel de-al patrulea gol înscris la naționala Spaniei.

Statistici după primele 45 de minute
Statistici după primele 45 de minuteOpta by Stats Perform
Grafica golurilor așteptate (xG)
Grafica golurilor așteptate (xG)Flashscore

Repriza secundă

În debutul actului secund, Kvaratskhelia l-a surprins pe Unai Simon cu un șut de la mijlocul terenului, atacantul georgian fiind foarte aproape de a înscris golul acestui turneu. Eurogolul de la mare distanță se lasă însă așteptat la acest campionat european.

Tânărul Lamine Yamal a scos o lovitură liberă dintr-o poziție periculoasă pe care tot el a executat-o, însă Mamardashvili s-a opus din nou. Faza a continuat și s-a încheiat cu bine pentru iberici, care au intrat în avantaj. Același Yamal a centrat în careu pentru Fabian Ruiz, mijlocașul reușind să înscrie cu o lovitură de cap și să contorizeze astfel cel de-al doilea său gol la acest turneu final. În vârstă de numai 16 ani, Yamal a oferit cel de-al doilea assist la Euro, după ce l-a servit în faza grupelor și pe Carvajal, în victoria cu 3-0 obținută în fața Croației.

Totodată cel mai tânăr jucător care a evoluat vreodată în fazele eliminatorii ale unui turneu final major, Yamal nu a putut profita de o pasă greșită a unui stoper georgian în încercarea de a-l surprinde pe Mamardashvili.

Introdus în teren la mijlocul părții secunde, Tsitaishvili a pornit în trombă în flancul stâng, într-o acțiune pe care a vrut să o încheie cu un șut la colțul scurt, însă fundașul lateral nu a nimerit cadrul porții lui Unai Simon.

Statistici după 90 de minute
Statistici după 90 de minuteOpta by Stats Perform

Yamal a provocat un nou autogol, înscris de această dată de Giorgi Gvelesiani, însă din camera VAR a fost semnalizată o poziție de offside în care s-a aflat puștiul ibericilor, astfel încât golul 3 al Spaniei a fost anulat. În foarte scurt timp avea să vină însă o nouă reușită pentru Furia Roja, după un contraatac fulgerător orchestrat de Nico Williams, care a driblat în careu un adversar înainte să trimită mingea sub bara transversală a porții lui Mamardashvili. Fotbalistul în vârstă de 21 cu origini în Ghana a înscris primul său gol la acest turneu final.

Defensiva georgiană a comis mai multe erori ce nu au putut fi speculate în principal de Yamal, care nu a reușit să devină și cel mai tânăr marcator de la acest turneu. Un jucător venit de pe bancă, Dani Olmo, a punctat pentru 4-1 din pasa lui Oyarzabal și a închis tabela.

Georgia lui Kvaratskhelia, Mikautadze și Mamardashvili părăsește astfel turneu, la prima lor participare din istorie gruzinii reușind să înscrie în fiecare din cele patru partide. De partea cealaltă, Spania lui Luis de la Fuente se pregătește pentru un duel de foc cu Germania în sferturi.

Omul meciului desemnat de Flashscore: Fabian Ruiz (Spania)

Note
NoteFlashscore

Echipele de start

Echipele de start
Echipele de startFlashscore

Avancronica partidei

Trecută cu vederea de mulți atunci când a venit vorba de a prezice câștigătorii Euro 2024, Spania a fost cea mai performantă echipă din faza grupelor, scăpând cu ușurință din "grupa morții" în care se mai aflau Italia și Croația, câștigând toate cele trei meciuri - singura echipă din toate grupele care a reușit acest lucru. A fost, de asemenea, pentru prima dată în istoria turneelor majore când La Roja a trecut printr-o întreagă fază a grupelor fără să primească gol, ceea ce îi transformă în pretendenți serioși la titlu în momentul în care începe faza eliminatorie.

Drumul spre Berlin nu este însă simplu pentru oamenii lui Luis de la Fuente, care se află pe aceeași parte de tablou cu Germania, Portugalia și Franța. Prima care îi va provoca pe spanioli va fi Georgia - cea mai slab clasată națiune la acest turneu final - și o echipă împotriva căreia La Roja a câștigat toate cele șase întâlniri competiționale anterioare cu un scor total de 19-3!

Aflată la debutul într-un turneu major ca națiune independentă, Georgia a sfidat pronosticurile și s-a calificat în faza eliminatorie după o campanie de infarct în grupe. Oamenii lui Willy Sagnol și-au asigurat calificarea în optimi cu o victorie cu 2-0 în fața Portugaliei, un rezultat care rămâne fără îndoială cel mai important din istoria lor.

O victorie împotriva Spaniei la Köln ar eclipsa în mod evident acest rezultat și, deși georgienii sunt în mod evident outsideri mari în această confruntare, victoria lor împotriva Portugaliei a arătat că sunt fericiți să joace cu spatele la zid. Georgia a păstrat poarta intactă în fața iluștrilor săi adversari, deși a avut doar 28% posesie a mingii - cea mai mică a unei echipe într-o victorie la Euro de când au început înregistrările în 1980!

Jucători de urmărit

Căpitanul și talismanul Alvaro Morata are nevoie de un singur gol pentru a trece direct pe locul al treilea în topul marcatorilor all-time de la Euro. Fiecare dintre ultimele cinci meciuri în care a marcat pentru țara sa au fost victorii la mai multe goluri diferență, inclusiv un hat-trick în victoria cu 7-1 asupra Georgiei în preliminariile pentru acest turneu final. Numărul opus Georges Mikautadze se simte bine în Germania, el devenind al nouălea jucător din istoria competiției care înscrie în toate cele trei meciuri din grupe la un singur Euro.

Statistică interesantă

Singura dată când Spania a mai câștigat primele trei meciuri la un Campionat European, a câștigat trofeul în 2008.