”Acest lucru arată ce poate face România”. Selecționerul Israelului i-a analizat pe tricolori
Cu o zi înainte de startul partidei, Alon Hazan, selecționerul Israelului, a prefațat duelul pe care echipa sa urmează să îl dispute pe Arena Națională împotriva României lui Iordănescu, menționând că meciul din deplasare nu va fi deloc unul ușor pentru formația oaspete.
”Acest lucru arată ce poate face România”
Alon Hazan s-a arătat surprins de ultimul rezultat reușit de tricolori în Elveția, acolo unde România a revenit de la 2-0 cu doar câteva minute înainte de fluierul final, grație unei duble reușite de Valentin Mihăilă.
”România este o echipă foarte bună. Ultimul lor meci, 2-2 cu Elveția, poate fi împărțit în două. Au fost momente în care părea că Elveția va câștiga, dar România a revenit și a obținut o remiză. Acest lucru arată ce poate face România și ne respectăm fiecare adversar pe care îl întâlnim”, a declarat Alon Hazan, potrivit jpost.com.
Eran Zahavi, exclus din națională după o cerință absurdă
Cel mai bun marcator al Israelului nu a fost convocat și va lipsi așadar în partida împotriva României. Motivul este unul de necrezut și a fost prezentat în presa din Israel: Eran Zahavi ar fi cerut staff-ului să stea singur în camera de hotel în timpul cantonamentului, pentru a se putea odihni și da un randament mai bun pe teren. Cerințele nu i-au fost îndeplinite, motiv pentru care atacantul a refuzat convocarea. Veteranul în vârstă de 36 de ani evoluează în prezent în campionatul intern, la Maccabi Tel Aviv.
Alon Hazan nu a dorit să vorbească pe marginea acestui subiect. Deși nu se poate baza pe cel mai bun marcator, selecționerul spune că este mulțumit de jucătorii de care dispune în lot, mizând pe fotbaliști care evoluează constant la echipele de club.
”Suntem mulțumiți de lotul pe care îl avem disponibil. Aceste două meciuri sunt foarte importante. Nu sunt două partide critice, pentru că, chiar dacă vom câștiga, campania noastră nu se va încheia. Vrem să jucăm și să câștigăm, astfel încât să ne atingem obiectivul de a ne califica la Euro.
Dor Turgeman (n.red. jucător U21) nu este deloc rău, Tai Baribo (n.r. - jucător la Philadelphia Union) a primit minute în ultimele partide, dar Shon Weissman este într-o situație dificilă și nu joacă foarte mult.
Nu știu pe cine mă voi baza, dar avem jucători foarte buni. Dean David (n.r. - jucător la Maccabi Haifa) și Turgeman joacă, iar al doilea a avut evoluții foarte bune la echipele naționale de tineret și la Maccabi. Avem încredere în fiecare jucător”, a conchis Hazan.
Citește și: Edward Iordănescu explică de ce l-a selecționat pe Ianis Hagi: ”E foarte bun”
România și Israel se întâlnesc sâmbătă, 9 septembrie, pe Arena Națională din București, de la ora 21:45. Partida din Grupa I va fi comentată audio live + text pe platforma Flashscore.