Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Analiză Euro 2024: Patru echipe au 90% șanse de calificare la turneul final

Reuters
Campionatul European de fotbal din 2024 este găzduit de Germania și se va desfășura în perioada 14 iunie - 14 iulie 2024
Campionatul European de fotbal din 2024 este găzduit de Germania și se va desfășura în perioada 14 iunie - 14 iulie 2024Profimedia
Patru echipe au cel puțin 90% șanse de a se califica la Campionatul European din 2024, Portugalia fiind în frunte, a relevat o analiză Nielsen's Gracenote, înainte de preliminariile care încep în această săptămână.

Studiul a precizat că Portugalia, campioana din 2016, are cele mai mari șanse de a se califica la turneul final din 2024, cu 96% pe baza simulărilor, urmată de Elveția (90%), Croația (90%) și Spania (90%).

Echipele sunt împărțite în 10 grupe, iar primele două clasate vor merge direct în grupe la turneul final organizat de Germania, calificată automat în calitate de gazdă.

Portugalia, care este antrenată acum de Roberto Martinez, se află în aceeași grupă de calificare cu Bosnia și Herțegovina, Islanda, Luxemburg, Slovacia și Liechtenstein.

Belgia, Danemarca, Țările de Jos, Polonia, Serbia, Franța, Cehia, Italia, Anglia, Ungaria, Suedia, Țara Galilor, Slovenia, Norvegia, România și Bosnia sunt celelalte echipe așteptate să termine în primele două locuri.

Norvegia încearcă să se califice la primul lor Euro din 2000 încoace, iar Erling Haaland, atacantul lui Manchester City, este așteptat să bată noi recorduri și la echipa națioanală, în timp ce Martin Odegaard, mijlocașul lui Arsenal, este căpitanul vikingilor.

Haaland a marcat de 42 de ori pentru Manchester City în acest sezon, dar va rata primele două meciuri de calificare împotriva Spaniei și Georgiei din cauza unei accidentări.

Campioana în exercițiu Italia (78%) și vicecampioana din 2020, Anglia (77%), se află în aceeași grupă, alături de Ucraina, Malta și Macedonia de Nord. Italia primește vizita Angliei joi, la Napoli.

Italia are, de asemenea, posibilitatea de a demonstra după ce a ratat calificarea la Cupa Mondială pentru a doua oară consecutiv, în urma unei surprize în fața Macedoniei de Nord în play-off-ul de anul trecut.

Franța, vicecampioana mondială, are de înfruntat Țările de Jos în grupa de calificare, dar se așteaptă ca ambele echipe să se califice înaintea Irlandei, Greciei și Gibraltarului.

Echipele care au ieșit învingătoare în grupele Ligii Națiunilor pe nivelurile A, B și C - Țările de Jos, Croația, Spania, Italia, Israel, Bosnia, Serbia, Scoția, Georgia, Grecia, Turcia și Kazahstan - au un loc garantat în play-off-ul pentru ultimele trei locuri dacă nu se califică în primele două în grupele din preliminarii.

Euro 2024 va avea 24 de echipe repartizate în șase grupe.

ECHIPELE CU CELE MAI MARI ȘANSE DE CALIFICARE LA EURO 2024

1 PORTUGALIA 96%.

2 ELVEȚIA 90%

3 CROAȚIA 90%

4 SPANIA 90%

5 BELGIA 88%

6 DANEMARCA 88%

7 ȚĂRILE DE JOS 87%

8 POLONIA 86%

9 SERBIA 86%

10 FRANȚA 86%

11 REPUBLICA CEHĂ 82%

12 ITALIA 78%

13 ANGLIA 77%

14 UNGARIA 74%

15 SUEDIA 58%

16 ȚARA GALILOR 53%

17 SLOVENIA 46%

18 NORVEGIA 44%

19 ROMÂNIA 42%

20 BOSNIA 40%

Mențiuni