Ratăm ocazia de a deveni lideri în grupă! Remiză albă pentru tricolori cu Belarus
Pe un stadion fără spectatori la Budapesta, ambele echipe naționale au semnat primele ocazii în mai puțin de 10 minute. Mai întâi, bielorușii au trimis o primă amenințare prin Klimovich, al cărui șut nu a prins cadrul porții lui Moldovan.
Tricolorii au dat replica la scurt timp, căpitanul Stanciu fiind primul jucător de pe teren care a încercat poarta lui Ignatovich. Portarul bielorus a intervenit și a acordat corner pentru România.
După un sfert de oră, a venit rândul lui Alibec să finalizeze, însă goalkeeperul gazdelor s-a opus din nou.
Revenit după o bună perioadă de timp în circuitul echipei naționale, având șansa de a fi titular în primul 11 ales de Iordănescu, Denis Drăguș a fost unul dintre cei mai activi jucători din prima repriză. Atacantul lui Gaziantep a avut incursiuni bune în flancul stâng și a trimis multe centrări periculoase pentru coechipierii săi.
De cele mai multe ori, multe faze de atac ale României s-au oprit în ultima treime, tricolorii lui Iordănescu nefiind inspirați la capitolul finalizare sau chiar la acea pasă decisivă. Același lucru se poate spune și despre Belarus: contraatacurile gazdelor nu au avut o finalitate la poarta lui Moldovan.
În partea secundă, tricolorii au început energic, Rațiu și Man trimițând centrări periculoase în careul gazdelor, în timp ce Alibec și Drăguș au fost blocați în momentul finalizării. Răzvan Marin a nimerit spațiul porții cu un șut de la 20 de metri, însă Ignatovich a fost din nou la post.
În urma unui contraatac, gazdele au creat emoții prin Morozov, care a trimis balonul în plasa laterală exterioară a porții lui Moldovan. Iordănescu a efectuat două modificări, Ianis Hagi și Olimpiu Moruțan înlocuindu-i pe cei doi Denis din atacul României, Alibec și Man.
Tricolorii au fost tot mai agresivi în jumătatea adversă, Stanciu fiind foarte aproape din nou de gol cu aproximativ 20 de minute înainte de fluierul final. Moldovan nu a fost uitat, goalkeeperul lui Rapid având o paradă la șutul expediat de Kontsevoy.
Nicușor Bancu a dat mari emoții gazdelor, când șutul său din drop a trimis balonul foarte aproape de vinclu.
Kontsevoy, cel mai periculos jucător al bielorușilor, a semănat din nou panică după o pătrundere în flancul stâng, finalizată cu un șut periculos la colțul scurt. Moldovan și-a făcut bine treaba și de această dată și a respins în corner.
Rezultatul nu poate fi considerat unul dezastruos pentru România. Tricolorii rămân pe locul secund în Grupa I, la un singur punct distanță de liderul Elveția și la două unități de locul 3, ocupat de Israel, care și-a amânat partidele din cauza conflictelor armate din Țara Sfântă.
Kosovo a obținut primul succes în aceste preliminarii, un 3-0 categoric pe terenul Andorrei. Rapidistul Albion Rrahmani a fost titular în echipa trimisă în teren de Gliha.
LIVE TEXT - Cele mai importante evenimente
Min 90+5: Final de partidă! Belarus și România se încheie cu o remiză albă!
Min 90: De la margine se arată 5 minute de prelungire pentru această partidă.
Min 90: Mihăilă execută periculos o lovitură liberă pe care anterior tot el a obținut-o. Ignatovich respinge.
Min 87: Munteanu reia o centrare venită de la Moruțan. Mingea nu prinde însă cadrul porții.
Min 86: Ocazie Belarus! Kontsevoy pătrunde în flancul stâng și trimite din nou pe poartă! Moldovan respinge în corner!
Min 84: O nouă schimbare pentru tricolori: Valentin Mihăilă îl înlocuiește pe Nicolae Stanciu.
Min 80: Bancu trimite un șut periculos din marginea careului. Balonul se duce aproape de vinclu.
Min 77: Din nou dublă schimbare la România: Louis Munteanu și Darius Olaru îi înlocuiesc pe Denis Drăguș și Vladimir Screciu.
Min 69: Ocazie mare! Stanciu încearcă o execuție la colțul lung din interiorul careului. Balonul trece foarte aproape de buturile lui Ignatovich.
Min 67: Ocazie Belarus! Moldovan respinge în corner șutul trimis de Kontsevoy.
Min 66: Ocazie România! Moruțan trimite o centrare cu efect din unghi. Portarul Ignatovich respinge în pieptul lui Hagi, care nu are timp să reacționeze. Out de poartă pentru Belarus.
Min 62: Schimbare în lotul României: Olimpiu Moruțan în înlocuiește pe Dennis Man, în vreme ce Ianis Hagi îl schimbă pe Denis Alibec.
Min 55: Ocazie Belarus! Gazdele pleacă pe contraatac și semnează o primă șansă în această repriză prin Morozov, al cărui șut se duce în plasa laterală exterioară a porții lui Moldovan.
Min 54: Răzvan Marin trimite pe poartă de la distanță! Ignatovich acordă corner!
Min 53: Răzvan Marin primește o minge bună în careu și întoarce pentru Alibec. Atacantul României este blocat în momentul șutului.
Min 49: Alibec încearcă un șut de la distanță. Out de poartă pentru Belarus.
MIn 47: Din nou emoții la poarta lui Ignatovich! Dennis Man trimite o centrare cu efect din flancul drept. Goalkeeperul bielorus reușește să rețină în doi timpi balonul.
Min 46: Rațiu pătrunde în careu din flancul drept și trimite o centrare pentru Alibec. Bielorușii resping și acordă corner.
Min 46: Start de repriză secundă! Bielorușii au avut de această dată lovitura de începere.
Min 45+1: Final de primă repriză! Belarus și România sunt la egalitate, 0-0.
Min 45+1: Bielorușii obțin o lovitură de colț.
Min 45: Prima parte se prelungește cu un singur minut suplimentar.
Min 42: Drăguș combină cu Răzvan Marin, însă șutul atacantului iese în out de poartă.
Min 39: Alibec trece de un adversar și intră în careu dintr-o poziție periculoasă. Apărătorii reușesc însă să recupereze balonul.
Min 35: Stanciu trimite pe poartă din lovitură liberă! Ignatovich reține!
Min 34: Bancu obține o lovitură liberă dintr-o poziție favorabilă.
Min 33: Alibec primește o minge bună în adâncime și încearcă să preia, însă este blocat de apărătorii bieloruși.
Min 23: Din nou ocazie pentru tricolori! Drăguș pătrunde în flancul stâng și încearcă un șut din unghi. Balonul este deviat și sare la Stanciu, al cărui șut se duce peste bara transversală.
Min 22: Drăguș trimite o centrare bună după o serie de driblinguri cu efect în flancul stâng. Alibec deviază cu călcâiul, însă execuția nu este una în forță, astfel încât Ignatovich reține fără emoții.
Min 18: Drăguș încearcă o deviere cu călcâiul la cornerul bătut de Stanciu! Out de poartă pentru Belarus.
Min 18: Din nou corner pentru România! Șutul lui Stanciu a fost blocat de apărătorii gazdelor.
Min 15: Ocazie România! Alibec trimite un șut puternic din marginea careului! Ignatovich intervine și acordă corner pentru România!
Min 9: Ocazie România! Aflat în marginea careului, Alibec trimite o minge la întâlnire pentru Stanciu, al cărui șut este respins de portarul Ignatovich în corner.
Min 7: Drăguș trimite o centrare pe jos în interiorul careului. Alibec nu reușește însă să ajungă la minge, iar bielorușii pornesc pe contraatac.
Min 6: Klimovich trimite un prim șut spre poartă! Balonul nu prinde ținta.
Min 1: Start de partidă pe stadionul Szusza Ferenc din Budapesta. Tricolorii au avut lovitura de începere.
Echipele de start
În primul 11 ales de Edward Iordănescu pentru duelul cu Belarus se regăsește numele lui Denis Drăguș. Atacantul a fost lăudat în ultimele zile de oameni din lumea fotbalului, după ce jucătorul lui Gaziantep are un start bun de sezon: 2 goluri în 4 partide de campionat.
Arbitru: Espen Eskas. Asistenți: Jan Erik Engan, Isaak Elias Bashevkin (toți din Norvegia) Arbitru VAR: José Luis Munuera. Asistent VAR: Guillermo Cuadra (ambii din Spania)