Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Belgia 1972: Germania de Vest a venit, a văzut și a câștigat la prima participare în faza finală

Alex Mihei
Finala Euro 1972 dintre Germania de Vest și Uniunea Sovietică: Gerd Muller (stânga) înscrie pentru 1-0
Finala Euro 1972 dintre Germania de Vest și Uniunea Sovietică: Gerd Muller (stânga) înscrie pentru 1-0Profimedia
Pe 14 iunie, în Germania va începe cea de-a 17-a ediție a Campionatului European de fotbal. În fiecare zi până atunci, Flashscore îți prezintă unele dintre cele mai importante momente din istoria EURO.

În 1972, Belgia a fost gazda turneului final european, care s-a desfășurat în patru locații diferite. Semifinalele au avut loc pe Stade Émile Versé din Bruxelles și Bosuilstadion din Antwerp.

Turneul a păstrat aceeași structură precum cel din urmă cu patru ani. Turneul de calificare a constat în 32 de echipe împărțite în opt grupe de câte patru formații, iar meciurile de departajare s-au disputat pe parcursul anilor 1970 și 1971.

Învingătoarele din grupe au trecut în sferturile de finală cu două manșe, disputate acasă și în deplasare, în aprilie și mai 1972. Ultimele patru echipe au ajuns apoi în semifinale, acestea reprezentând practic faza finală a turneului, duelurile având loc în Belgia între 14 și 18 iunie.

România, oprită de Ungaria în drumul spre semifinale

La Europeanul din 1972 a fost prezentă și România, sub conducerea selecționerului Angelo Niculescu. Tricolorii s-au calificat de pe primul loc dintr-o grupă din care mai făceau parte naționale precum puternica Cehoslovacia, Ţara Galilor și Finlanda. Reprezentativa noastră a cules aplauze, în contextul în care cu doi ani în urmă, la Mondialul din Mexic, România nu reușea să depășească faza grupelor.

În Belgia, traseul tricolorilor lui Niculescu s-a oprit în sferturi, acolo unde Ungaria a mers mai departe, maghiarii având nevoie de trei manșe pentru a ne depăși, întrucât în primele două partide tabela a indicat rezultate de egalitate, 1-1, respectiv 2-2. Ungurii s-au impus apoi în decisiv cu 2-1 în acea ”triplă” istorică ce a avut loc la Belgrad.

În echipa României regăseam nume precum Mircea Lucescu, în calitate de căpitan, dar și regretații Nicolae Dobrin și Radu Nunweiller.

Lotul României în 1972: N. Răducanu – Cornel Dinu, Sătmăreanu I, N. Lupescu, A. Deleanu, Mocanu, Hălmăgeanu, Dan Coe, Vigu – Nunweiller VI, I. Dumitru, Anca – M. Lucescu, Dembroschi, Dobrin, Al. Neagu, Domide, A. Iordănescu, Dumitrache, Fl. Dumitrescu, Tătaru II;

Germania de Vest s-a impus în 1972, la prima apariție în Final Four

Așadar, în semifinale s-au regăsit formații precum gazda Belgia, viitoarea campioană Germania de Vest, vicecampioana mondială Uniunea Sovietică și Ungaria, care ajunsese pentru a doua oară în faza finale după turneul din 1964, acolo unde a ieșit pe locul 3 după ce a învins Danemarca.

Germania de Vest, coordonată de golgheterul Gerd Muller și căpitanul Franz Beckenbauer, a învins țara gazdă Belgia cu 2-1, asigurându-și locul în marea finală cu URSS, după ce la rândul lor sovieticii au devansat Ungaria, scor 1-0.

Ulterior, Belgia a câștigat meciul pentru locul al treilea împotriva Ungariei (scor 2-1), pe Stade Marcel Dufrasne din Liège, iar finala decisivă dintre RFG și URSS s-a jucat pe stadionul Heysel din Bruxelles.

Cea mai bună echipă de la Euro 1972: 

Portar: Evgeni Rudakov (URSS);

Fundași: Revaz Dzodzuashvili (URSS), Franz Beckenbauer (RFG), Paul Breitner (RFG), Murtaz Khurtsilava (URSS);

Mijlocași: Uli Hoeness (RFG), Günter Netzer (RFG), Herbert Wimmer (RFG);

Atacanți: Raoul Lambert (Belgia), Jupp Heynckes (RFG), Gerd Müller (RFG);

Muller: ”Nu ne-a fost frică de ruși în finală! Îi bătusem înainte”

Magistralul Gerd Muller, poreclit ”Der Bomber”, avea deja marcate la acel moment 365 de goluri în 427 de apariții pentru Bayern în Bundesliga. Golgheter la această ediție de Euro, cu patru reușite, Muller a marcat o dublă pentru RFG în finala cu URSS, nemții impunându-se cu un categoric 3-0, Herbert Wimmer trecându-și și el numele pe lista marcatorilor.

Cu 23 de zile înainte de finala de la Bruxelles, RFG și URSS se întâlniseră într-o partidă amicală câștigată de nemți cu 4-1, toate golurile naționalei ce avea să devină campioană în 1972 fiind înscrise de același Gerd Muller.

”Totul a funcționat perfect. Echipa a muncit, la fel și antrenorul și a fost bine. Nu ne-am temut de ruși în finală. Îi bătusem înainte și știam cine pe cine să marcheze. Am jucat bine”, a declarat Muller după finala câștigată de naționala țării sale.

Cu toate astea, NU Muller a fost ales Jucătorul Turneului

Deși pare greu de crezut, în 1972, an în care a luat și cupa, Germania de Vest marca prima participare în faza finală a unui turneu european.

Anterior, nemții au refuzat să participe în 1960 și 1964, invocând faptul că programul meciurilor este unul infernat.

În cele din urmă, au decis să participe în 1968, dar nu s-a calificat în sferturile de finală, drumul lor oprindu-se în grupe, acolo unde au terminat la un punct în urma Iugoslaviei, devenită ulterior vicecampioană.

La Europeanul din 1972, acolo unde Germania de Vest avea să ridice în sfârșit mult așteptatul trofeu, cel mai bun jucător al turneului nu a fost nici Muller, nici Beckenbauer, spre surprinderea multor iubitori ai fotbalului.

Cel mai bun jucător al Germaniei de Vest a fost desemnat decarul Gunter Netzer, mijlocașul ofensiv care a dictat jocul în linia mediană și trimitea pase excelente în ultima treime pentru atacanți. În același an, Netzer, care evolua în Bundesliga pentru Mönchengladbach, a fost votat Cel Mai Bun Fotbalist German, disctincție pe care a primit-o și în sezonul următor.