Belgia și Olanda 2000: Franța, campioana absolută

Pentru prima dată, UEFA a decis ca turneul final al Euro să fie organizat în două țări: Belgia și Olanda, meciurile urmând să se dispute pe câte patru stadioane din fiecare stat.

A fost al doilea turneu consecutiv care a avut la start 16 reprezentative, pentru a doua în istorie o națională reușind să dețină concomitent titlul mondial și cel european.

După ce Republica Federală Germană a urmat titlul european din 1972 cu un succes la Cupa Mondială din 1974, organizată pe teren propriu, a fost rândul Franței să repete performanța, dar în ordine inversă.

”Cocoșii galici” au câștigat mai întâi titlul mondial organizat în ”Hexagon” (1998), pentru ca doi ani mai târziu să se încoroneze și campioni ai Europei.

O calificare cu emoții

Deși campioană mondială en-titre, Franța a tremurat serios pentru prezența la Euro, calificarea fiind obținută grație unui gol marcat în minutul 88, dar într-o altă partidă.

Conduși de pe bancă de Roger Lemerre, secundul lui Aimé Jacquet la Cupa Mondială din 98, francezii s-au bâlbâit serios în grupa preliminară, remizând 1-1 în deplasare cu Islanda, Alain Boghossian  a marcat un gol pe final pentru a învinge Rusia la Moscova, a remizat 0-0 acasă și în deplasare cu Ucraina, învingând doar Andorra și Armenia de două ori, pentru a pierde cu 3-2 acasă cu Rusia și a învinge apoi Islanda cu 3-2 pe Stade de France.

Aceste rezultate au făcut ca ”Cocoșii galici” să aștepte finalul partidei de la Moscova, dintre Rusia și Ucraina, o victorie a oricărei echipe trimițând Franța la baraj.

Gazdele au deschis scorul în minutul 75 prin Karpin, pentru ca o lovitură liberă executată de Shevchenko cu două minute rămase din timpul regulamentar să fie scăpată în plasă de portarul Filimonov și să trimită Franța la Euro și Ucraina la baraj.

O grupă de campioane

Tragerea la sorți pentru Euro 2000 a trimis în grupa D patru naționale care câștigaseră în trecut Campionatul European: Franța (1984), Olanda (1988), Danemarca (1992) și Cehia (ca Cehoslovacia în 1976). 

Cu un schelet alcătuit în mare parte din jucătorii care triumfaseră la Cupa Mondială cu doi ani mai devreme, Zinedine Zidane fiind vedeta incontestabilă a echipei care avea să fie desemnat și jucătorul turneului în 2000, francezii au câștigat primele două dueluri din grupă cu Danemarca (3-0) și Cehia (2-1), dar au pierdut în fața Olandei (2-3) într-unul din cele mai spectaculoase meciuri ale turneului.

De pe locul doi în grupă, Franța a trecut de Spania cu 2-1 în sferturi, iar Zidane a marcat ”golul de aur” în prelungirile meciului cu Portugalia (2-1), pentru a-i trimite pe Les Bleus în finala Euro.

Magicianul ”Zizou” avusese doi ani teribili după finala de vis cu Brazilia de la Paris, decarul francez terminând sezonul 1999-2000 din Serie A cu Juventus, cu doar patru goluri, dintre care trei din lovituri libere, și o singură pasă de gol, în chiar prima etapă a campaniei.

La Euro, însă, a fost din nou artizanul care a transformat Franța într-o mașinărie de fotbal.

"Zidane este mai bun acum decât era acum doi ani", a spus Pele. "Are mai multă încredere în sine pentru a dicta un meci, precum și pentru a fi vedetă în el.... dacă va deveni unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile este o altă întrebare. Va trebui să așteptăm și să vedem".

”Golul de aur” decide din nou o finală dramatică

Italia a dominat grupa cu Belgia, Turcia și Suedia, câștigând toate cele trei partide. Squadra Azzurra, care avea în lot jucători precum Francesco Totti, Alessandro Del Piero, Pippo Inzaghi, Paolo Maldini și Fabio Cannavaro, a trecut apoi de România în sferturi (2-0 -mai multe despre prezența României la acest turneu final în episodul următor) și de Olanda în semifinale, într-un meci în care erou a fost portarul Francesco Toldo, care a apărar un penalty în timpul regulamentar (0-0) și apoi alte două la loviturile de departajare (3-1).

Marco Delvecchio le-a oferit azzurrilor avantajul în finală după 55 de minute de joc și părea că Italia se îndreaptă spre al doilea său titlu european din istorie.

Disperați, francezi și-au aruncat în joc toate armele ofensive pe final. O minge lungă prelungită de Trezeguet a ajuns la Wiltord, care a tras din unghi închis pe sub Toldo - o greșeală clară a portarului care, dacă Italia ar fi rezistat, ar fi putut fi ales cel mai bun jucător al turneului.

Lovitura de grație a venit în minutul 103, când Trezeguet a înscris unul dintre cele mai frumoase goluri din finalele Euro.

A fost a doua finală consecutivă decisă de un ”gol de aur”, după cea câștigată de Oliver Bierhoff pe Wembley cu patru ani înainte. Ca o coincidență, ambii au fost atacanți de rezervă care au purtat numărul 20.

Echipa Turneului

Pentru prima oară în istorie, UEFA a decis să includă pe lista celor mai buni jucători de la Euro nu doar un prim ”11”, ci un întreg lot de 22 de jucători. Așa cum am menționat mai sus, Zinedine Zidane a fost desemnat MVP-ul turneului.

Portari: Fabien Barthez (Franța), Francesco Toldo (Italia)

Fundași: Laurent Blanc (Franța), Lilian Thuram (Franța), Marcel Desailly (Franța), Fabio Cannavaro (Italia), Paolo Maldini (Italia), Alessandro Nesta (Italia), Frank de Boer (Olanda)

Mijlocași: Demetrio Albertini (Italia), Patrick Vieira (Franța), Josep Guardiola (Spania), Rui Costa (Portugalia), Edgar Davids (Olanda), Luís Figo (Portugalia), Zinedine Zidane (Franța)

Atacanți: Thierry Henry (Franța), Savo Milosevic (Iugoslavia), Raúl González (Spania), Patrick Kluivert (Olanda), Nuno Gomes (Portugalia), Francesco Totti (Italia)