Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Belodedici: Actuala națională să depășească "Generația de Aur", să nu se mai vorbească de noi

Emanuel Roșu
Belodedici la EURO 2000
Belodedici la EURO 2000Profimedia
Miodrag Belodedici, fotbalistul român cu două Cupe ale Campionilor în palmares, e nerăbdător înaintea revenirii naționalei la un turneu final major.

Belodedici speră la un rezultat notabil din partea României la Euro. La 30 de ani distanță de la sferturile de finală ale Mondialului American, Belo vrea o nouă performanță istorică din partea "tricolorilor". "Ne-am săturat să se vorbească așa mult de noi", glumește fotbalistul de legendă al României, într-un interviu acordat în exclusivitate Flashscore.

Domnule Belodedici, cum vi se pare grupa României de la Euro?

E o grupă interesantă pentru noi. Putem vorbi cât de cât despre echilibru. Belgia e favorită, sigur, ei sunt cei mai bine cotați. Dar aven șansele noastre. Bine, noi tot timpul am avut șanse, câteodată le fructificăm, câteodată nu. De avut, sigur că avem șanse să mergem mai departe.

Ce așteptări aveți de la actuala echipă națională?

Simplu: să meargă atât cât se poate de departe. Să ne depășească pe noi, cei din "Generația de Aur". Să nu se mai vorbească așa mult de noi și să se vorbească de echipa actuală. Ne-am săturat! (râde) Vrem să ne întreacă performanțele!

Credeți că naționala României poate să fie la Euro chiar mai bună decât a fost pe parcursul preliminariilor, vedeți un potențial de creștere în echipă?

Meciurile cu Israel și Elveția n-au fost simple, deci au fost obținute rezultate contra unor adversari buni sau chiar foarte buni. Am jucat fotbal frumos, am făcut lucruri bine. Cred că echipa asta poate să meargă și mai sus!

Există interes din străinătate pentru naționala României după această performanță, v-a căutat cineva din străinătate să vă întrebe despre noua națională a României?

Nu, nu cred că m-a sunat încă nimeni. Asta pentru că sunt în vacanță câteva zile și nu am fost atent la telefon! (râde)

Credeți că poate ieși în evidență un jucător anume la Euro? Vă așteptați ca cineva să facă ceva cu totul special?

Nu! Dacă ați văzut și ce a declarat selecționerul, se vorbește în fotbalul de astăzi despre grup, individualitățile au cam dispărut. Echipa e importantă, să joace bine România. Nu mai sunt individualitățile din trecut, nu mai e niciun Gică Hagi, niciun Dobrin. Echipa e pe primul loc. În atac, putem spune că sunt jucători care să facă diferența, să dribleze, să obțină ceva, dar subiectul este echipa, nu un jucător anume.

Veți urmări un aspect al jocului în mod special?

Da, eu sunt cu apărătorii... Să fie foarte atenți, să joace bine și să nu primim gol. O să le țin pumnii, sper să rămânem cu poarta închisă.

Cât de departe putem ajunge la Euro?

Asta nu știu. E bine că participăm, să ne bucurăm că suntem acolo. Avem șansele de care vorbeam mai devreme, dar nu vreau să fac predicții. Să ne bucurăm de experiență și de momentul în care ne aflăm!