Calcule: Cum poate obține România calificarea la Euro 2024 în această săptămână
După ce naționala statului Kosovo ne-a oferit o mână de ajutor, învingând Israel cu 1-0 la Priștina, echipa lui Edward Iordănescu este nevoită să obțină la rândul ei un rezultat pozitiv în duelul de sâmbătă cu naționala israeliană.
Cum poate obține România calificarea la Euro 2024 în această săptămână
În acest moment, Elveția ocupă locul secund în Grupa I, cu un punct sub naționala României, însă cu 3 meciuri rămase de disputat. Având de asemenea emoții în ceea ce privește calificarea, formația pregătită de Murat Yakin trebuie să câștige duelul cu Israel de miercuri.
Cu o eventuală victorie a elvețienilor în duelul de miercuri, România ar putea fi calificată în această săptămână și în cazul unui rezultat de egalitate obținut sâmbătă în duelul cu Israel, programat la Felcsut, Ungaria.
În acest scenariu: Elveția ar conduce Grupa I, cu 18 puncte, în vreme ce tricolorii s-ar clasa pe loc secund, cu 17 lungimi. Israelul ar ieși din ecuația calificării, având 12 puncte și un singur meci rămas de disputat, ceea ce ar face imposibil să devanseze România în grupa din preliminarii.
Practic, duelul dintre România și Elveția ar putea fi unul al echipelor calificate, contând doar pentru stabilirea urnelor pentru turneul final din Germania.
Și în cazul în care Israel obține rezultate de egalitate cu Elveția și România, acest scenariu este din nou unul avantajos pentru naționala noastră, care se califică indiferent de rezultatul ultimelor meciuri din grupă.
Ce se întâmplă dacă Israel învinge Elveția și România
Lucrurile se complică pentru noi în cazul în care duelul de pe Pancho Arena din Felcsut se va termina cu o victorie a Israelului.
În acest scenariu nefavorabil pentru tricolori, România ar fi obligată să obțină cele trei puncte în duelul cu Țara Sfântă, altfel totul se va decide în ultima etapă.
În cazul în care Israel câștigă și cu Elveția și cu România, tricolorii ar putea cădea pe locul trei în grupă dacă și Elveția învinge Kosovo și doar o victorie cu Elveția sau o minune andorreză în ultima rundă ar mai putea aduce calificarea.
Cu 2 rezultate de egalitate pentru România și victorii pentru Israel cu Elveția și Andorra, am fi pe locul 2, la egalitate de puncte cu Țara Sfântă (18), însă golaverajul ar fi net în favoarea noastră (în acest moment România are 9, în vreme ce Israel -1). Doar un scor fluviu reușit în fața Andorrei în ultima etapă ar putea trimite Israel în locul nostru la Euro. Acest scenariu este valabil, însă, doar cu o victorie a elvețienilor în fața Kosovo.
În cazul în care Israel face egal cu Elveția, dar bate România, naționala pregătită de Edi Iordănescu ar trebui să învingă Elveția în ultima partidă sau din nou să spere că Andorra nu va pierde. În situația puțin probabilă în care Kosovo ar bate Elveția, s-ar ajunge la următorul clasament înaintea ultimei runde: Elveția 16p, România 16p, Israel 15p, caz în care tricolorii ar avea nevoie tot de o victorie cu Elveția, deoarece momentan au un golaveraj mai slab.
În fine, dacă Israel pierde cu Elveția, dar învinge România, ar acumula 14 puncte, față de cele 16 ale tricolorilor, caz în care un egal nu ar fi suficient pentru România în ultimul meci, deoarece o victorie a Israelului în fața Andorrei ar aduce cele două naționale la egalitate de puncte, iar israelienii ar avea avantajul rezultatelor din meciurile directe.
Israel și România se pot califica împreună la Euro doar în cazul în care ambele înving Elveția, iar naționala din Țara Cantoanelor nu câștigă cu Kosovo.